RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Ședință ordinară de Consiliu Local săptămâna viitoare! Iată ce proiecte sunt pe ordinea de zi!

Consilierii locali au fost covocați pentru data de 30 iulie în ședința ordinară de aferentă acestei luni. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, dintre care, cel mai important pentru angajații Primăriei, dar și pentru bugetul comunității, este cel care prevede creșteri salariale importante pentru funcționari și personalul contractual.

Noile salarii, dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali, vor fi majorate cu sume brute cuprinse între 450 de lei și 1.000 de lei, în comparație cu grila de salarizarea aprobată în anul 2020.

Pe ordinea de zi se mai află 4 proiecte de hotărâre prin care se stabilesc parteneriate cu tot atâtea firme pentru achiziția de echipamente de protecția muncii realizate de persoane cu handicap angajate în firmele respective.

Inițiativele au la bază o prevedere din Legea 448/2006 conform căreia autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

  

În cazul în care autoritățile și instituțiile publice, precum și persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap, pot opta pentru una dintre următoarele obligații:

a) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

b) să plătească, lunar, către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse și/sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.

Tot pe ordinea de zi a ședinței se mai află și un proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic pentru reabilitarea termică a clădirii în care funcționează Grădinița nr. 2 și Creșa nr.1, cât și desemnarea președintelui de ședință pentru următoarele 3 luni.

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Pașcani pentru trim. al II-lea al anului 2021 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărarii Consiliului Local al municipiului Pașcani nr.90 din 31.05.2021 prin transformarea unei funcții contractuale de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Pașcani – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Pașcani și SC GLOBAL SISTEM SRL – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Pașcani și SC PROTECT KRONOS IMPEX SRL – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Pașcani și Asociația Oameni Buni – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de parteneriat între Municipiul Pașcani și SC UTILDECO GRUP SRL – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea obiectivului de investiţii “Acumulare nepermanentă pârâu Gâşteşti în zona localitătăţii Paşcani, judeţul Iaşi”, faza S.F., având ca beneficiar Administraţia Bazinală de Apă Siret – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului tehnic și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: “Creșterea eficienței energetice – Grădinița nr. 2, Creșa nr. 1, strada Sportului, nr. 1, municipiul Pașcani, județul Iași” – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului pașcani a unor bunuri-mijloace fixe, în vederea casării și valorificării și aprobării scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe din domeniul privat al Municipiului Pașcani, în vederea casării și valorificării – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada august-octombrie 2021 – inițiator PINTILIE MARIUS – NICOLAE(Dezbatere)

Related posts

Primăria caută finanțare europeană, pentru reabilitarea Lacului Peștișorul

Răzvan Grecu

Raport în fața consilierilor: RAGCL pregătită să furnizeze agent termic. Georgeta Sandu îi sfătuie pe consilieri să decidă cui îi este facturată cota comună. Consilierul Mihuț propune acordarea de ajutoare pentru montarea de centrale termice de apartament

Răzvan Grecu

Noul consilier local PNL a depus jurământul! Apel la responsabilitate, în prima declarație de presă

Marius Parteni
Încarcă...