
Activitatea Clubului Sportiv Școlar Pașcani are mari șanse să revină sub coordonarea Colegiului Tehnic CF ”Unirea”. Discuții în acest sens au fost purtate ieri, la sediul instituției. Au participat reprezentanții colegiului, șefa ISJ Iași și deputatul Sorin Năcuță.
Este vorba despre cele două secții de copii și juniori, fotbal și rugby. Ambele funcționează cu câte două norme la momentul de față, dar sunt în coordonarea Clubului Sportiv Școlar Iași.
După discuțiile de ieri, s-a ajuns la concluzia că trebuie parcurse etapele pentru ca cele două secții să revină sub coordonarea Colegiului CF ”Unirea”. A fost făcută promisiunea că subiectul va fi discutat în cadrul Consiliului de Administrație de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Iași și va fi informat Ministerul Educației.
Cel mai probabil, din anul școlar 2021 – 2022, cele două secții vor funcționa sub coordonarea Colegiului ”Unirea”, așa cum a fost până acum doi ani de zile.


