NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Secretul de la Oradea: Reguli, bici și zahărel, nimic gratuit și deții doar ce îți permiți

Nimic nu e gratuit, de la ridicarea gunoiului, până la locul de parcare. Proprietarii ori plătesc reabilitarea, ori impozit majorat cu 500%: “dacă nu îți permiți o mașină sau o proprietate, nu o ai”.

Oradea a fost numită bomboana fondantă a turismului românesc. În câțiva ani a reușit o reinventare uluitoare care l-a transformat într-un model general recunoscut în România și i-a adus o faimă externă deja.

Care este secretul orașului care atrage anual mai mulți turiști decât propria populație? Pe scurt, prin viziune, modele corecte, măsuri impopulare aplicate consecvent.

“Nu poți mulțumi pe toată lumea. Dar e mai sănătos să nemulțumești o parte și să faci treabă, decât să-i mulțumești pe toți și să nu faci nimic”, spune tânărul city-manager al Oradiei, Mihai Jurca.

  

Nimic nu e gratuit, de la ridicarea gunoiului, până la locul de parcare. Proprietarii ori plătesc reabilitarea, ori impozit majorat cu 500%: “dacă nu îți permiți o mașină sau o proprietate, nu o ai”.

Și cum puține sunt lucrurile care trebuie cu adevărat inventate, “un principiu a fost să îi aducem pe cei care se pricep și să învățam de la ei”. Inclusiv pietrari de 4 generații din nordul Italiei.

Cum ați reușit să faceți Oradea atât de frumoasă?

Există două componente. Orașul pe care l-am moștenit, pe care avem obligația să-l punem în valoare, și investițiile făcute în ultimii 10-12 ani, nu doar în infrastructura de turism, ci și în activități care susțin activitatea de turism.

Nu poți face turism într-un oraș în care îți cad fațadele în cap, dar nici într-unul în care încălzirea hotelurilor sau apa caldă depinde de funcționarea unui CET.

Investiția în sistemul centralizat de termoficare, aparent, nu are legătură cu turismul, dar îl impacteaza. Investițiile în infrastructura rutieră și accesibilitate ne-au creat premisele, iar din 2015 lucrăm și la partea soft, de creare a brandului.

Reabilitarea fațadelor nu se face de azi pe mâine, a fost nevoie de timp. În 2010 am făcut primul studiu care evalua investiția necesară în centrul istoric al orașului și stabilea un set de măsuri.

După un an am făcut un proiect pilot ca să demonstrăm beneficiile, cu Casa Kovats din Piața Unirii, pe care am reabilitat-o.

De acolo am început să lucrăm printr-un ONG în care sunt și Primăria, și CJ – Fundația de protejare a monumentelor.

În 2012 am pus la punct programul multianual prin care ne propuneam să reabilităm majoritatea clădirilor din centrul istoric. Și am încercat să explicăm oamenilor care le sunt obligațiile și care le vor fi beneficiile.

continuare pe spotmedia.ro

Advertisements

Related posts

Locuințe ANL eliberate de foștii chiriași repartizate unor alte familii. Vezi lista!

Teona Gherasim

Primăria A.I.Cuza caută șofer Compartimentul Situații de Urgență

Redacția

Consilier PSD: „Când am putea avea un serviciu pentru administrarea parcărilor cu plată?”

Marius Parteni
Încarcă...