
Conform ANM, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, în special în regiunile vestice, nordice și centrale. În multe zone din țară, temperaturile vor depăși media climatologică, oferind un început de lună mai apropiat de vară decât de primăvară.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile vestice, nordice și centrale.
Precipitațiile estimate pentru acest interval sunt aproape absente la nivelul întregii țări.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice, astfel că vremea va fi una foarte caldă.
Cantitățile de precipitații vor fi local abundente în regiunile nordice, dar și deficitare în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Începând cu a doua jumătate a lunii, instabilitatea atmosferică își va face tot mai mult simțită prezența. Sunt așteptate episoade de ploi mai consistente, însoțite pe alocuri de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Precipitațiile vor fi ușor abundente, local, în regiunile centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și prognoza pentru perioada 4-17 mai 2026. Conform specialiștilor, vremea se va încălzi semnificativ în următoarele zile, cu temperaturi ce vor urca până la 30 de grade Celsius în mai multe zone. În Capitală, se vor înregistra în jur de 27 de grade Celsius.
Deși începutul lunii mai aduce temperaturi ridicate și vreme stabilă, finalul lunii vine cu schimbări import…
Citește continuarea pe site-ul BZI


