RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Şcolile din Paşcani au intrat în lucrări de igienizare şi modernizare

Odată cu intrarea în vacanţa de vară, instituţiile de învăţământ din municipiul Paşcani au intrat în lucrări de igienizare şi modernizare. Dacă o parte din şcoli au realizat până in momentul de faţă aceste lucrări în proporţie de 85%, în altele treaba abia a început.

 

 La Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” problemele ridicate fac apel atât la fonduri europene cât şi la banii din bugetul local. Asta pentru că, conducerea instituţiei doreşte modernizarea internatului din interiorul şcolii în următorii ani prin accesarea unui proiect european. Igienizarea sălilor de clasă, dar şi costul pentru alte materiale se realizează prin sume din bugetul local. Şi sala de sport realizată cu ani în urmă prin bani de la Guvern, a început să se degradeze vizibil, iar directoarea instituţiei, Carmen Dumitriu spune că va solicita administraţiei locală bani pentru repararea acesteia.

  

 Colegiul Tehnic de Căi Ferate “Unirea” urmăreşte reabilitarea grupului sanitar şi a duşurilor de la parterul internatului, destinate rugbyştilor din cadrul CSS. Un alt target ar fi amenajarea a două grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilităţi precum şi reabilitarea cantinei pentru obţinerea avizului Direcţiei Sanitar Veterinare. Directoarea instituţiei, Liliana Centea a declarat reporterilor noştri faptul că lucrările de igienizare a celor două corpuri ale şcolii s-au realizat încă dinaintea probelor de Bacalaureat.

 La Liceul Teoretic “Miron Costin” au început lucrările de igienizare, prilej prin care instalaţiile electrice şi cele sanitare vor fi modernizate. Primordiale sunt aceste acţiuni, iar cu începerea anului şcolar 2014/ 2015 vor avea loc lucrările de deratizare şi dezinsecţie.

 Şcoala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” a rezolvat în cea mai mare parte problema igienizării şi modernizării. Directoarea Daniela Simion, a declarat că singurele lucrări care au mai rămas de făcut sunt cele de deratizare şi dezinsecţie.

 La Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” vor fi necesare o serie de reparaţii la sălile de clasă precum şi la trotuarele din jurul şcolii. Mai mult, unitatea riscă să rămână la iarnă fară căldură din cauza faptului că instalaţiile sunt foarte vechi, iar în 33 de ani de când şcoala există nu au fost schimbate niciodată. Şi grădiniţa arondată va avea nevoie de lucrări de modernizare şi igienizare.

 La Liceul Economic “Nicolae Iorga” cea mai mare parte a lucrărilor a fost rezolvată deja cu personal propriu, iar conducerea liceului mai doreşte o serie de fonduri de la Primărie pentru modernizarea unor săli de clase.

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos a participat la Campionatul Național de Ciclism în Tandem

Redacția

IAȘI: Festivalul Internațional al Familiei la Șah, astăzi, la Palas Mall

Redacția

Directorii de şcoli au solicitat Primăriei bani pentru plata gardienilor! Responsabilitatea stă în curtea administraţiei locale

Ema Roman
Încarcă...