NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Scaune noi în sala de spectacole, din incinta Casei de Cultură Pașcani

Într-o perioadă în care activitățile culturale lipsesc, conducerea Casei Municipale de Cultură Pașcani a reușit să schimbe mobilierul din incinta sălii de spectacole. Scaunele vechi sunt depozitate în Căminul Cultural din Lunca, aflat și el în faza finală a lucrărilor.

Noul mobilier a fost amplasat, lucrările fiind în curs de finalizare. Motivul pentru care scaunele cele vechi au fost schimbate este acela că erau neîncăpătoare, iar o parte erau distruse. Scaunele înlocuite datează de la momentul la care au fost realizate lucrările de modernizare a instituției.

Banii pentru aceste lucrări au fost alocați din bugetul municipiului Pașcani. Sunt în jur de 250 de scaune, ce au fost înlocuite.    

  
Advertisements

Related posts

Noi contracte de investiții, semnate de primăriile din județ. Grădiniță nouă în Mircești. Dispensarul din Ruginoasa va fi reabilitat și consolidat

Redacția

Ultimatum pentru primarii din judeţ

Redacția

Societatea primarului Pantazi reclamată la Poliție pentru distrugere, furt și încălcarea proprietății (DOC)

Marius Parteni
Încarcă...