NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Scandal pe plata apei la toaletă, între USR Pașcani și Ovidiu Teșu

Ovidiu Teșu, pășcăneanul care a intenționat să candideze independent pentru funcția de primar și de consilier local, a intrat într-o polemică pe Facebook cu președintele USR Pașcani, Laurențiu Mistreanu. Totul a pornit de la o remarcă a liderului USR Pașcani cu privire la faptul că Ovidiu Teșu nu s-a putut înscrie în cursa electorală, din cauză că are domiciliul stabil în Canada.

Teșu susține că Mistreanu i-a strigat, pe holul comun: foarte bine, am scăpat de un iepuraș! Acest fapt l-a făcut să povestească problemele pe care le are cu USR, la împărțirea apei consumate.

Formațiunea politică împarte o suprafață comună cu alte două birouri unde sunt desfășurate activități private. Într-unul dintre acestea, își desfășoară activitatea de proiectare Ovidiu Teșu. Cele trei entități folosesc în comun aceeași sursă de apă, plătind la mica înțelegere consumul lunar.

Pe grupul său de pe Facebook, Ovidiu Teșu susține că USR Pașcani nu a achitat contravoloarea apei folosite la toaletă.

„După o lună și ceva, tinerii frumoși, nu vor să contribuie la factura de apă și li se taie accesul la toaletă ( eu sunt de vină)”,  a scris Teșu pe Facebook.

De partea cealaltă, președintele USR Pașcani, Laurențiu Mistreanu a explicat că atunci când au preluat sediul partidului au fotografiat apometrul, iar de atunci și până la momentul discuțiilor cu Ovidiu Teșu consumul a fost mai mic de un metru cub. Cu toate acestea, pretențiile celor cu care împart apa au fost de 90 de lei. Mistreanu a mai spus că USR a solicitat o factură pentru a achita consumul, însă au primit răspuns că nu pot primi un astfel de document, astfel că nu au avut cum să achite consumul de apă.

Advertisements

Related posts

Lucrări noi de asfaltare pe drumul dintre Tg. Frumos și Pașcani

Redacția

Lucrările finale la Căminul Cultural Lunca, amânate. Vegetație mare în curtea locației!

Marius Parteni

Pășcănenii arși la buzunare cu taxa de salubrizare. Primarul habar nu are cum se compensează banii încasați în plus de la cetățeni! Consilierul Bodoașcă l-a ridiculizat pe Pantazi, sub privirile aprobatoare ale secretarului UATM!

Răzvan Grecu
Încarcă...