NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentIași

Sărbătorile Iașului 2022. Astăzi, se deschid târgurile tradiționale

Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva coincide cu suita de evenimente organizate sub genericul Sărbătorile Iaşului, programate pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Se vor desfăşura şi târgurile tradiţionale, precum şi celelalte evenimente, despre care a oferit detalii primarul municipiului, Mihai Chirica.

Advertisements

Mihai ChiricaTârgurile vor fi organizate pe amplasamentele tradiționale, deci Târgul Blănarilor în zona Costache Negri. De asemenea, Pielărie și Târgul de vinuri va fi în jurul Halei Centrale, iar Târgul Meșteșugarilor pe Ștefan cel Mare și Sfânt, la căsuțele de lemn pe care toată lumea le cunoaște deja. Începem târgul pe data de 10 octombrie și îl vom finaliza pe data de 15 octombrie care este o zi de duminică de altfel și cu focul de artificii se vor încheia manifestările dedicate sărbătorilor organizate de orașul nostru. Să nu uităm faptul că în aceeași perioadă se sărbătorește și ziua orașului Cernăuți și ziua orașului Chișinău, cele două orașe înfrățite cu orașul Iași. Așa a vrut Dumnezeu să cadă oarecum în aceeași perioadă, cred că nu este o coincidență. Probabil că e o formă de apropiere și mai mare asupra unui deziderat comun de a ne reîntregi într-o singură patrie. 

radio iasi

Advertisements
  

Advertisements
Advertisements

Related posts

O femeie din Iași cere instanței să o declare bărbat

Redacția

O nouă destinație de pe Aeroportul Iași, din aprilie

Redacția

Știți de unde vine numele de ”Bolta rece”? Istoria celebrei crâșme din Iași

Redacția
Încarcă...