NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Sărăcia i-a adus dosar penal: Un om al străzii a mințit că vine din Anglia ca să fie trimis în carantină instituționalizată

Un bărbat din municipiul Târgoviște a mințit medicii de Unitatea de Primiri Urgențe că a venit din Anglia ca să fie trimis în carantină instituționalizată. Procurorii au deschis pe numele bărbatului dosar penal pentru fals în declarații.

Un om al străzii are dosar penal pentru fals în declaraţii după ce a minţit că vine din Anglia doar ca să fie trimis de medici în carantină instituţionalizată, potrivit Mediafax.

Bărbatul s-a prezentat la UPU din Târgovişte pentru o consultaţie şi le-a spus medicilor că la începutul lunii mai s-a întors din Anglia.

Medicii au acţionat rapid şi l-au trimis în carantină instituționalizată pentru 14 zile.

Advertisements
Advertisements
  

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte au deschis pe numele bărbatului dosar penal.

DIGI24

Advertisements
Advertisements

Related posts

Iașul și alte nouă județe, sub COD PORTOCALIU de caniculă

Redacția

Paşcaniul tranzitat de autospeciale de Pompieri din Bihor, care se întorceau de la un exerciţiu desfăşurat la Iaşi

Ema Roman

ANM: În următorii 30 de ani, ne așteaptă temperaturi de 50 de grade Celsius!

Redacția
Încarcă...