RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Sancțiuni aplicate de polițiștii pășcăneni

Vineri 8 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00 – 11.00, polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, Biroului Rutier Pașcani și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași au organizat o acțiune de tip ”BLITZ”, pe raza comunelor Alexandru Ioan Cuza, Heleșteni și Răchiteni, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 59 de persoane, au fost controlate 41 de autovehicule și 2 atelaje hipo și au fost verificate 4 unități economice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, dintre care 12 conform O.U.G. nr. 195/2002, 3 conform Legii nr. 61/1991 și una conform Legii nr. 333/2001.

Exemple:

  

1. Administratorul unei societăți, din comuna Heleșteni a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 333/2001, deoarece nu a implementat măsurile dispuse prin analiza de risc la securitate fizică.

2. Un bărbat, de 44 de ani, din comuna Răchiteni a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal și i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare vecinului său.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 22.00 – 02.00, polițiștii Poliției Municipiului Pașcani, Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași au organizat o acțiune, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 51 de persoane, au fost controlate 26 de autovehicule și au fost verificate 6 unități economice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.630 de lei, dintre care 8 conform O.U.G. nr. 195/2002 și 5 conform Legii nr. 61/1991.

Exemple:

1. O societate, din comuna Mircești a fost sancționată contravențional, deoarece s-a constatat faptul că nu au fost înregistrate în casa de marcat toate sumele rezultate din încasări. De asemenea, s-a dispus conficarea a 230 de lei, sumă ce nu a putut fi justificată.

2. Un bărbat, de 52 de ani, din comuna Stolniceni-Prăjescu a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal și a adresat cuvinte și expresii jignitoare, tulburând ordinea și liniștea publică.

Related posts

Vlad Voiculescu: „Fără Proşti în Funcţii Publice”, asta este următoarea campanie de care ţara asta ar avea nevoie

Redacția

Amenzi pentru şoferii vitezomani şi cei care nu poartă centura de siguranţă

Redacția

Patru persoane de etnie rromă au fost amendate pentru că au înjurat călătorii dintr-un autobuz pe ruta Pașcani-Sodomeni

Teona Gherasim
Încarcă...