Credincioșii din Pașcani sunt așteptați să participe la tradiționala procesiune de Florii, în ajunul sărbătorii „Intrarea Domnului în Ierusalim”. Sâmbătă, 8 aprilie, începând cu ora 14.00, preoții din protopopiat, împreună cu enoriașii, cu ramuri de salcie, icoane, și flori în mâini, se vor întâlni în fața Casei de Cultură Mihail Sadoveanu, apoi vor poni în procesiune spre Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiu.
”Pelerinajul de anul acesta, din Protopopiatul Pașcani, va avea loc sâmbătă, în ajunul sărbătorii Intrării Domnului in Ierusalim. Începând cu ora 14.00 preoții din protopopiat, alături de credincioșii pe care îi păstoresc, sunt așteptați în fața Casei de Cultură ”Mihail Sadoveanu”, de unde vom porni împreună spre Catedrala Pogorârea ”Sfântului Duh”, cu sunet de toacă și intonând pricesne și alte cântări bisericești, specifice sărbătorii Floriilor. Vom rosti acatistul intrării Domnului în Ierusalim și rugăciuni deBinecuvântare a pelerinilor. Va urma apoi un cuvânt de învățătură și un program cultural religios, pregătit de elevii și profesorii de religie de la școlile din oraș”, este mesajul transmis de preotul Gheorghe Muraru, protopop Protopopiatul Pașcani.
Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi, ce este asociată cu Cina cea de Taină, şi cu Vinerea Mare, ce amintește de răstignirea lui Iisus. Aceste pelerinaje sunt mărturisiri publice, prin rugăciuni şi cântări bisericeşti, ale credinţei în Jertfa şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.