Asociația „ȘANSA 2010” vă invită la cea de-a IX-a ediție a spectacolului caritabil „Să ne amintim Crăciunul!”, care va avea loc pe 17 decembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Evenimentul își propune să pună în valoare munca, îndemânarea și talentul voluntarilor Asociației, care au creat o poveste inedită, ce va aduce la viață spiritul Crăciunului.
Într-o perioadă agitată, în care mulți uită adevăratele valori ale sărbătorilor, Asociația „ȘANSA 2010” își propune să ofere publicului o oportunitate de a face o pauză din goana cotidiană, de a privi, zâmbi și savura momentele de magie ale Crăciunului. Spectacolul va aduce emoțiile sărbătorilor printr-o abordare unică, creată cu pasiune și dedicație de voluntarii asociației.
Contribuția dumneavoastră este esențială! Scopul evenimentului este de a aduna fonduri pentru a sprijini cauzele sociale ale Asociației. Prin participarea la eveniment, aveți ocazia să contribuiți la o cauză nobilă și să ajutați acolo unde este nevoie.
Spectacolul este realizat cu sprijinul Municipiului Pașcani, care a asigurat finanțare pentru organizare și recuzită. Asociația „ȘANSA 2010” mulțumește tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment, chiar dacă nu se văd în mod direct.
De asemenea, pentru tinerii cu vârste între 9 și 19 ani, există o tombolă specială. La finalul spectacolului, un norocos participant va câștiga un loc în excursia organizată de Asociație.
Biletele pot fi achiziționate de la următorii reprezentanți:
– Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”: Arsenie Daria, Câmpulungeanu Alexia, Macovei Diana
– Liceul Teoretic „Miron Costin”: Țurcanu Alexia, Axinte Ana-Maria, Onofrei Larisa, Nestor Teodora
– Colegiul C.F. Unirea: Adrian Ștefănescu, Lungu Vlad, Avârvarei Svetlana
– Școala „Iordache Cantacuzino”: Oică Raluca