NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

S-au împărțit banii la primăriile din județul Iași. Cât a primit Pașcaniul și Târgu Frumos!

Pont pentru primăriile din județul Iași. Consiliul Județean a împărțit ieri câteva zeci de milioane de lei pentru cele 98 de primării din regiune, bani pentru cofinanțarea unor obiective, dar și pentru susținerea proiectelor de aducțiune de gaz și apă. Proiectul a fost avizat printr-o hotărâre extraordinară a plenului județului

Primăriile din județul Iași au beneficiat de un nou sprijin de la Consiliul Județean (CJ). Autoritatea județeană a avizat alocarea unor sume provenite de la bugetul de stat pentru sprijinirea comunităților locale, proiect aprobat în cursul zilei de ieri, 16 aprilie 2021. CJ a distribuit fonduri și către unele comunități care au proiecte pentru aducțiune de gaz sau pentru cele de apă. Comunitățile care au suprafața mai mare vor beneficia de sume mult mai consistente de la CJ Iași. Fondurile au fost alocate în baza unui criteriu privind 80 la sută suprafața localității și 20 la sută ca număr de populație. Primăriile din județul Iași au primit bani și la finalul anului anterior de la Guvernul României.

Fonduri pentru proiecte de gaz și apă la primăriile din județul Iași

Circa 2,7 milioane de lei, un procent de 10 la sută din total, se vor aloca primăriilor care au depus proiecte pentru lucrări de înființare și extindere a sistemelor de alimentare cu apă. O sumă asemănătoare va fi alocată și pentru comunitățile ce au proiecte privind lucrările la rețelele de gaz. În plus, 1 milion de lei se vor aloca primăriilor care au servicii publice comunitare locale de evidență a populației, pentru susținerea cheltuielilor de funcționare ale acestora. Alte 17,9 milioane se împart tuturor celor 98 de primării în funcție de cele două criterii de suprafață și populație.

Cum s-au împărțit banii la primăriile din județul Iași?

Din cele 17,9 milioane de lei alocate către toate primăriile din județul Iași, cele din mediul rural au beneficiat de 15,2 milioane de lei. Cele 3 orașe, Podu Iloaiei, Târgu Frumos și Hârlău, vor primi 428 de mii de lei, iar municipiile Iași și Pașcani se vor alege cu 2 milioane de lei. Municipiul Iași va beneficia de 1,6 milioane de lei, în vreme ce municipiul Pașcani va beneficia de 366 de mii de lei. În proiectul de hotărâre avizat de către Consiliul Județean Iași apar și estimările pentru anii 2022 și 2023, însă aceste cifre se pot schimba.

  

„Pentru prima dată în istoria Consiliului Județean Iași am stabilit o serie de criterii care stau la baza alocării resurselor financiare pentru dezvoltarea comunităților locale. Deși nevoile sunt mari, iar resursele puține, am identificat formule de a direcționa în mod echitabil și sustenabil cota de 6 la sută din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, la nivelul fiecărei UAT, prioritizând investițiile și dezvoltarea locală”, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.

continuare pe www.bzi.ro
Advertisements

Related posts

Temperaturile scad cu 15 grade din această seară! Vin ploi şi ninsori

Redacția

16 noi autorizații de taxi pentru șoferii pășcăneni. Vezi cine sunt solicitanții

Ema Roman

Primăria anunță că de luni, începe dezinfecția! Prima scară de bloc este cea a pășcăneanului decedat din cauza COVID – 19!

Răzvan Grecu
Încarcă...