NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Rupt de beat, un sofer din județul Iași a intrat cu mașina într-un cap de pod rănind un copil de 3 ani

Sambata seara, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul în localitatea Holboca, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Holboca, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 249 A, în localitatea Holboca, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și ar fi ieșit în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, un minor în vârstă de 3 ani, pasager în autoturism, a fost rănit.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt penru care a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza probatoriului administrat în cauză, duminica, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

TELEM

loading...
Advertisements

Related posts

La o asociație de proprietari din Roman, femeia de serviciu e casierul. Nu vă bateți joc de oameni în astfel de momente!

Redacția

Recompense pentru angajaţii turnători

Redacția

Ce se va întâmpla cu noul coronavirus atunci când vor crește temperaturile

Redacția
Încarcă...