NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Ruginoasa: Manifestări omagiale dedicate Unirii Principatelor Române

Manifestări religioase și artistice la Ruginoasa, pe 24 ianuarie, când se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Începând cu ora 11.00, în Biserica Domnească de la Ruginoasa, locul unde a fost înmormântat Alexandru Ioan Cuza, va fi oficiată o slujbă de Te Deum, unde va fi pomenit Domnul românilor, alături de ceilalți făuritori ai Unirii Principatelor Române de la 1859. Vor urma alocuțiuni ale oficialităților locale, cât și ale invitaților, apoi la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza aflat în partea de miazăzi a lăcașului sfânt, se vor depune coroane de flori.  

La ora 12.00, în curtea Muzeului Memorial ”Alexandru Ioan Cuza” toți cei prezenți se vor prinde într-o horă a unirii.

De la ora 13.00, evenimentele dedicate zilei de 24 ianuarie sărbătorită la Ruginoasa se vor încheia cu un spectacol folcloric și artistic în sala de spectacole a Primăriei.

Manifestările omagiale sunt organizate de Primăria, Centrul Cultural și Biserica Domnească din localitate, în colaborare cu Muzeul Memorial și Școala Gimnazială A.I. Cuza.

Advertisements
Loading...

Related posts

Localnicii din Ruginoasa vor referendum pentru reorganizarea unei tradiții sângeroase. Consilier: „E un obicei foarte frumos”

Redacția

Satele Miteşti şi Verşeni rămân la comuna Mirosloveşti

Marius Parteni

Altarul de vară al Parohiei Iorcani va fi sfințit de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul

Oana Cordoneanu
Încarcă...