Acordarea primului-ajutor rămâne în România la „și altele”, o lege așteptându-și de ani buni rândul prin sertare. În tot acest timp se întâmplă tragedii lângă noi pentru că nu știm să acționăm în situații de urgență. În ce punct suntem și cum ar putea să se schimbe lucrurile – am căutat răspunsuri în discuția cu Adrian Armășel, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucii Roșii Române (cel mai mare furnizor de cursuri și intervenții în acest domeniu din România).
După fiecare tragedie care ajunge subiect de presă ne punem întrebarea dacă nu cumva lucrurile ar fi putut să stea altfel. Dacă nu cumva victima unui atac de cord, accident vascular cerebral, înec sau aflată în altă situație de urgență putea fi salvată dacă persoanele din apropiere ar fi știut ce să facă până la sosirea echipajelor specializate. Și atunci semnalele de alarmă pe care specialiștii le trag periodic au, dintr-odată, altă însemnătate.
Despre nivelul extrem de scăzut de instruire pe care îl au românii în acordarea primului ajutor Crucea Roșie vorbea cu fix două luni în urmă, de Ziua Mondială a Primului Ajutor (14 septembrie).
„Nu există date statistice oficiale. Din păcate. Poate doar așa, scris negru pe alb, s-ar conștientiza acest fenomen îngrijorăror. Dar situația este alarmantă: românii nu știu să intervină. Iar cei care o fac nu dețin cunoștințele corecte. Spre exemplu, dacă suferim o arsură, mulți dintre noi încă aplicăm albuș de ou pe zona afectată, iar dacă ni se îneacă bebelușul lângă noi, îl scuturăm, cu capul în jos. În astfel de situații putem face mai mult rău decât bine”,atrăgea atenția Adrian Armășelu, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucii Roșii Române.
„Noi tot insistăm ca aceste cunoștințe să fie deprinse începând din școală”
Cu Adrian Armășelu am stat de vorbă pentru a înțelege pe câte fronturi avem de dus bătălia aceasta și cu ce ar fi mai potrivit să începem. „Pe toate fronturile, dacă se poate”, spune interlocutorul nostru, pentru că obiectivul deprinderii acestor abilități este salvarea de vieți, mai ales salvarea vieții celor apropiați nouă.
continuare pe adevarul.ro