RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

România a pierdut ultimul meci din preliminare la CM handbal feminin. Cu cine joacă mai departe

Echipa naţională de handbal feminin a României a fost învinsă luni, la Rotterdam, de reprezentativa Danemarcei, scor 39-31 (21-18), în ultimul meci din grupa preliminară A la Campionatul Mondial. Tricolorele încheie grupa pe locul 2 şi continuă competiţia în grupa principală I, în care vor juca în compania echipelor calificate din grupa B – Ungaria, Elveţia şi Senegal.

Ce mai bune marcatoare ale României au fost Grozav – 9 goluri, Ostase – 4, Necula – 4, Mihai – 2, Roşu – 2, Elghaoui – 2, Kerekeş – 2, Popa – 1, Gogîrlă – 1, Dumanska – 1, Boiciuc – 1, Skrobic – 1, Seraficeanu – 1.

Pentru Danemarca s-au remarcat Hansen şi Moller, câte 6 goluri, într-o atmosferă electrizantă creată de sute de fani tricolori de Ziua Naţională, în tribunele Ahoy Arena, scrie News.ro.

Danemarca a câştigat fiind condusă de Helle Thomsen, fosta antrenoare de la CSM Bucureşti, care a fost secondată de Bojana Popovic, cea care a preluat campioana României chiar din 1 decembrie.

  

Tot luni, în cealaltă partidă din grupa A, Japonia a învins Croaţia cu 25-19.

Viitoarele adversare

În primele două etape din grupa A, România a dispus de Croaţia (33-24) şi de Japonia (31-27),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ministrul austriac de Interne s-a opus din nou aderării României la Schengen: „Multe nu funcționează”

Redacția

Fosta președintă a Camerei Reprezentanţilor din SUA, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 83 de ani, va candida pentru un nou mandat

Redacția

Ciolacu, despre rotativa guvernamentală: Protocolul va fi respectat, nu va fi niciun scandal

Redacția
Încarcă...