RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
MagazinSocial

Român, supraviețuitor al lagărelor de exterminare de la Auschwitz și Buchenwald, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Weimar din Germania

În vârstă de aproape 95 de ani, originar din Cluj, Vasile Szekely este unul dintre ultimii supraviețuitori din România ai deportărilor naziste din nordul Transilvaniei.  El a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Weimar din Germania, relateaă rfi.ro

“Acum, când sunt distins cu titlul de Cetățean de onoare, aici la Weimar, nu pot să nu-mi amintesc că în urmă cu 79 de ani eram la doar câțiva kilometri de aici, aveam doar 15 ani și devenisem doar un număr. Cu niciun an înainte, învățasem la Liceul Evreiesc din Cluj, despre Goethe și Schiller și cunoșteam pe de rost poemul Erlkönig. Și acum vă pot recita câteva versuri în germană” a spus Vasile Szekely în discursul rostit la ceremonia de la Weimar, după care a recitat versurile stârnind entuziasmul audienței.

“Acum, primind acest titlu, promit să continui să lupt, cât mai sunt în stare, pentru păstrarea memoriei Holocaustului și a obiectivelor jurământului de la Buchenwald. Văzând sala plină de tineri sunt încredințat că va fi cine să apere și în viitor democrația germană” a mai spus el.

Primarul Peter Kleine a spus în discursul său că orașul Weimar a rămas în istorie cu Goethe, Schiller, Bach, Bauhaus și Republica de la Weimar, dar și Buchenwald (aflat la numai 10 km distanță), suferința și moartea fac parte din istoria orașului. Weimar este recunoscător supraviețuitorilor lagărului Buchenwald pentru că au acceptat cetățenia de onoare, fiind astfel alături de cetățenii orașului în lupta lor împotriva antisemitismului, rasismului, fascismului, pentru păstrarea statului de drept în condițiile ascensiunii extremei drepte, a mai spus primarul general.

  

Vasile Szekely s-a născut pe 28 aprilie 1929, 28 aprilie la Cluj, într-o familie evreiască de condiție modestă. După ocuparea Transilvaniei de Nord de către naziști și cu complicitatea jandarmeriei ungare, în mai-iunie 1944 el a fost deportat ca marea majoritate a evreilor transilvăneni în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

În fața avansului Armatei Roșii naziștii i-au evacuat pe puținii supraviețuitori de la Auschwitz, iar Vasile Szekely a ajuns în lagărul de la Bochum și apoi în lagărul de exterminare de la Buchenwald, unde a fost eliberat pe 11 aprilie 1945. El și-a pierdut ambii părinți la Auschwitz, dar fratele lui mai mare cu 7 ani a supraviețuit, tot la Buchenwald.

Vasile Szekely a absolvit Universitatea Tehnică din Leningrad (Sankt Petersburg actualmente) și timp de mai multe decenii a fost director comercial al Regionalei CFR. După pensionarea din 1994 a mai lucrat 15 ani, până la 80 de ani, în mediul privat. De curând a fost ales vicepreședinte, pentru România, al Comitetului Internațional Buchenwald-Dora și comandouri.https://www.g4media.ro/vasile-szekely-supravietuitor-al-lagarelor-de-exterminare-de-la-auschwitz-si-buchenwald-a-primit-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-orasului-weimar-din-germania.html

Related posts

Șomerii pășcăneni au la dispoziție 138 locuri de muncă vacante (DOC)

Oana Cordoneanu

Creșterea de 14% a pensiilor, publicată în Monitorul Oficial

Redacția

Un bărbat din Hălăucești a ajuns la spital după ce a căzut cu scuterul într-un șanț

Oana Cordoneanu
Încarcă...