RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Român stabilit în Irlanda, bătut pentru a doua oară în decurs de un an

Un român stabilit în Irlanda a fost bătut de un tânăr, din senin, în apropiere de centrul Dublinului.

Românul, în vârstă de 38 de ani, tocmai se întorcea de la muncă și, înainte de a ajunge acasă, s-a oprit pe stradă pentru a fuma o țigară și a bea o cutie de suc.

Conform Al Khaleej Today, românul a fost abordat de un tânăr pe bicicletă, care l-a întrebat cât este ceasul.

Românul a încercat să se uite la telefonul mobil, moment în care tânărul l-a lovit cu pumnul în plină figură, umplându-l de sânge la nivelul feței.

  

Din fericire, românul a dus lovitura pe picioare și, ajutat de un martor, a reușit chiar să-l alerge și să-l imobilizeze pe agresor pe care l-a și predat unui echipaj de poliție.

În ciuda atacului, agresorul a fost eliberat după câteva ore și, deocamdată, nu a fost pus sub acuzare.

Românul, care este stabilit în Irlanda de 12 ani, se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost lovit în tâmplă sau dacă în locul său era o persoană mai în vârstă.

De asemenea, românul susține că a mai fost victima unui atac asemănător anul trecut.

observator

Related posts

Noile MG IM5 și IM6: autonomie 665 km și arhitectură la 800V

Redacția

Putin a confiscat activele companiilor occidentale. Lista firmelor renumite afectate de decizia Kremlinului

Redacția

Victor Ponta: Nu bagam nicio taxa pe nicio centrala de apartament

Redacția
Încarcă...