RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

”Risc de suprasolicitare” la urgențe în urma noilor condiții de coasigurare

De luni, 1 septembrie, persoanele care au fost coasigurate în sistemul public de sănătate au rămas fără asigurare medicală. Măsura face parte din pachetele de reformă ale guvernului și vizează aproximativ 650.000 de persoane la nivel național. Este vorba de cei care s-au aflat în întreținerea unui asigurat și care până acum au fost scutiți de la plata contribuției pentru sănătate.

În județul Giurgiu, de exemplu, sunt peste 9.000 de oameni în această situație, după cum relatează corespondentul RRA, Marcela Petcu.

Reporter: Vor fi afectate de desființarea regimului de coasigurare rudele celor care muncesc și sunt asigurați, în general bătrâni și în special cei care locuiesc la sate. Vorbim de persoane care nu își permit să plătească nici cei 200 de lei pe lună pe asigurarea medicală de stat, dar tot se vor îmbolnăvi și vor aglomera singurul serviciu de sănătate care a rămas gratuit; este vorba de urgențe – spune medicul ORL Emanuela Mitrache.

Emanuela Mitrache: Din mulți aceia coasigurați, mulți o să devină neasigurați. Nu o să mai vină la medic pentru lucruri simple. Adică, de exemplu, nu o să mai vină la medic răgușiți de o lună de zile. O să vină direct în camera de gardă, probabil sufocați, pentru că nu mai sunt asigurați, nu-și plătesc asigurările. Cred că o să se aglomereze, din păcate, camerele de gardă foarte tare, pentru că știu că la UPU se rezolvă orice, ceea ce nu este corect.

  

În condițiile în care aceste persoane vor fi internate ca urgențe, va fi mult mai scump pentru stat să îngrijească un bolnav în stare critică, iar costurile sistemului medical vor crește, tocmai pentru că acești oameni nu au de unde să-și plătească asigurarea, spun medicii.

radio romania

Related posts

Peste 80 de copii s-au prezentat zilnic, în perioada Sărbătorilor Pascale, la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași

Redacția

Pompierii intervin cu șenilatele în județul Iași pentru a aduce la spital persoanele dializate

Redacția

Farmec începe producţia a două noi produse igienizante pentru mâini, pe bază de alcool 70%

Redacția
Încarcă...