RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

RECORD! 110 cazuri la Iași în ultimele 24 de ore. Suntem primii pe țară, după București

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 109.690 joi, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 1.679 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate 27 de decese, bilanţul ajungând la 4.312. La ATI sunt internaţi 460 de pacienţi.

La Iași au fost semnalate 110 cazuri, un număr record. Doar în București au fost înregistrate mai multe – 244.

Pe lângă acestea, la Iași mai sunt și 41 de persoane cu diagnostic pozitiv reconfirmat.

”Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 108.690 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Datele referitoare la numărul persoanelor declarate vindecate sunt indisponibile la acest moment, urmare a unor actualizări tehnice în sistemul de raportare şi în aplicaţia de centralizare a datelor. Aceste date vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil, imediat ce devin disponibile. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.679 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, orecizează Grupul de Comunicare Strategică.

  

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 478 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.312 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbaţi şi 9 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.160.669 de teste. Dintre acestea 24.025 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.292 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.733 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 100 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 17 septembrie.

Pe teritoriul României, 11.540 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.807 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 38.167 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 7 persoane.

ziarul de iasi

Related posts

Ucis de șobolani în timp ce-și făcea meseria. S-a îmbolnăvit de leptospiroză

Redacția

Germania: lockdown sever de Crăciun și Anul Nou, viața publică încremenește

Redacția

Pașcani: 52% dintre cadrele didactice s-au vaccinat

Oana Cordoneanu
Încarcă...