NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Recomandările Ministerului Sănătății privind folosirea măștilor

Din 15 mai, când starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie în România, în spațiile închise. Dacă la începutul pandemiei procurarea măștilor era o problemă, acum se găsesc în majoritatea farmaciilor și supermarketurilor, însă prețul a rămas destul de ridicat.

Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi amendate în baza Legii nr. 55/2020 privind starea de alertă, care a intrat în vigoare de luni: “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei.

Recomandările Ministerului Sănătății privind folosirea măștilor:

  • Măștile simple chirurgicale au o protecție net superioară celor textile.
  • Purtarea de măști textile poate ajuta la reducerea transmiterii coronavirusului către ceilalți, dar ele nu oferă protecție purtătorului.
  • Păstrarea distanței fizice și a igienei riguroase a mâinilor sunt principalele metode de prevenire a coronavirusului.
  • Chiar dacă purtăm mască, trebuie să păstrăm o distanță de minimum 3 pași mari față de ceilalți.
  • Ne dezinfectăm/spălăm pe mâini înainte și după ce ne punem măștile și nu le atingem când le purtăm.
  • După fiecare purtare măștile textile trebuie spălate: este suficientă o spălare la mașina de spălat.

ziarul de Iasi

  
Advertisements

Related posts

România, amendată de UE pentru întârzierea legilor referitoare la spălarea banilor

Redacția

Accident rutier cu cinci răniţi pe DN 24D; circulaţia în zonă este oprită

Redacția

Hoţul de lemne care l-a ucis pe pădurarul Liviu Pop, care l-a prins la furat, a fost reţinut

Redacția
Încarcă...