RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Război la Tribunal între şefii Spitalului Paşcani şi o doctoriţă

Un medic s-a luat la trântă în instanţă cu şefii Spitalului Paşcani. Dr. Rodica Mariana Căzănaru cere anularea deciziei de concediere din luna iulie, reintegrarea pe postul de şef al Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie, plata lefurilor cuvenite, dar şi daune morale de 30.000 de lei.

Tot scandalul a pornit de la un chiuretaj făcut în luna aprilie de dr. Căzănaru. Potrivit actelor întocmite de şefii spitalului, după plecarea acesteia din unitate, mai devreme decât ar fi trebuit, asistenta l-a anunţat pe medicul de gardă că pacienta nu se simte bine. Cei care au făcut ancheta disciplinară i-au mai reproşat dr. Căzănaru „lipsa consimţământului informat al pacientei pe care era obligată să-l obţină”, dar şi că „nu a predat, la plecarea din unitate, cazul medicului de gardă”.Acum, ginecologul păşcănean susţine însă în instanţă că nu s-a procedat corect, stabilirea celei mai severe sancţiuni făcându-se în mod arbitrar. „Nu am plecat la ora 12,55, întrucât chiuretajul a durat până la ora 12,50. Am supravegheat bolnava, m-am asigurat că nu sângerează, am dat indicaţii de tratament perfuzabil. Dr Pînzaru Costică a confecţionat o problemă din acest caz, deşi după ora 13 bolnava a fost rezolvată, a stat în salon cu perfuzie şi gheaţă, nu a sângerat, nu a leşinat, nu a fost transportată la reanimare”, se arată în acţiunea depusă pe rolul Tribunalului.Mai mult, medicul se plânge că e „vânat” de şefi: „Apreciez că sunt într-o situaţie inacceptabilă de hărţuire la locul şi în legătură cu munca, cu demonstraţii de putere discreţionară, cu abuzuri şi atitudini de sfidare a regulamentelor şi a legilor”. Primul termen al procesului a fost stabilit abia pentru 18 februarie 2013. Dr. Pînzaru nu a putut fi contactat.

evenimentul de iasi

  

Citește și:{loadposition articlescategoryload}

Related posts

Două focare de coronavirus închise. Nu s-a mai confirmat niciun caz pozitiv

Oana Cordoneanu

Vaccinurile nu vor fi obligatorii în şcoli: elevii nevaccinaţi vor rămâne însă la domiciliu în caz de situaţii epidemiologice

Redacția

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist: Liber la vitamina C, dar atenție la suplimentele de vitamina D!

Redacția
Încarcă...