NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Raportul pagubelor agricole din județul Iași

După o lungă perioadă de secetă şi o rafală nemiloasă de grindină, Direcţia Agricolă Iaşi a tras linie şi a finalizat primul raport al pagubelor produse de furia naturii în judeţ.

Potrivit situaţiei întocmite la sfârşitul săptămânii trecute, cele mai afectate culturi sunt cele de grâu, porumb, floarea soarelui şi soia. În total, agricultori din 24 de localităţi ieşene s-au trezit, după secetă şi grindină, cu peste 20.000 de hectare calamitate. Este vorba de Târgu Frumos, Horleşti, Ciohorăni, Mogoşeşti Siret, Rediu, Holboca, Ion Neculce, Deleni, Grajduri, Ipatele, Probota, Răducăneni, Scânteia, Victoria, Grozeşti, Cucuteni, Ţibana, Ţibăneşti, Miroslava, Romaneşti, Mogoşeşti, Costeşti, Cotnari şi Mironeasa. Dintre toate comunele, cea mai afectată de secetă a fost comuna Ţibăneşti, cu 2.370 hectare calamitate, din care 746 hectare grâu, 521 hectare porumb şi 417 hectare floarea soarelui, urmând apoi culturi de mazăre, pepeni, orz, orzoaică, vie, soia şi sfeclă de zahăr. Gradul de calamitate a culturilor în Ţibăneşti a fost de până la 90%. În comuna Ipatele au fost 1.796 hectare calamitate, din care 775 hectare grâu, 435 hectare porumb, 572 hectare floarea soarelui şi 12 hectare lucernă, iar gradul de afectare a culturilor a fost între 40-55%. Următoarea comună în topul celor mai afectate este Scânteia, cu o suprafaţă calamitată de 1.592 hectare, din care 615 hectare porumb, 420 hectare floarea soarelui şi 44 hectare soia, la care se adaugă alte culturi de rapiţă, pepeni, lucernă, orz, ovăz, orzoaică, vie şi rapiţă. La fel de afectată a fost şi comuna Mogoşeşti, cu 1.400 hectare calamitate cu până la 80% din culturi, cele mai afectate fiind grâul, porumbul, floarea soarelui şi lucerna. În total, canicula a distrus 6.596 hectare de grâu, 4.647 hectare porumb, 4.621 hectare floarea soarelui, 1.879 hectare soia, 458 hectare lucernă, 460 hectare pajişte, 171 hectare rapiţă, 143 hectare orz, 104 hectare fâneaţă, 80 hectare orzoaică, 72 hectare ovăz, 55 hectare muştar şi suprafeţe mai mici de mazăre, fasole, cartofi, sfeclă de zahăr, vii şi livezi.

 

  

Trei localităţi afectate de grindină

 

După o îndelungată perioadă de caniculă, grindina a distrus aproape tot ce a mai rămas pe plantaţiile agricultorilor. În municipiul Iaşi au fost calamitate de căderea grindinei 88 de hectare, cu un grad de afectare de până la 100%. Au fost puse la pământ de furia naturii 77 hectare vie, cinci hectare de livezi şi trei hectare de legume. În comuna Româneşti au fost afectate de grindină 424 hectare, în proporţie de 100%. Cele mai afectate au fost plantaţiile de porumb, cu 217 hectare calamitate, cele de porumb – 75 hectare, floarea soarelui – 88 hectare, grâu – 75 hectare, ovăz – 36 hectare şi muştar – 4 hectare. La Heleşteni, grindina a distrus 524 hectare, din care 224 erau cu grâu, 153 cu porumb, 23 cu floarea soarelui, 25 cu orzoaică, 79 cu sfeclă de zahăr şi 18 cu rapiţă. În total, canicula a distrus 6.596 hectare de grâu, 4.647 de porumb şi 4.621 de floarea soarelui.

sursa ziarulevenimentul.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Intervenții pentru continuarea finanțărilor la școala Hârtoape și sistemul de alimentare cu apă din Tătăruși

Redacția

Canicula cuprinde toată țara. ANM a emis prognoza meteo pe patru săptămâni. Vremea până pe 1 iulie

Redacția

Podul Satului din comuna Tătăruși va fi reconstruit din temelii

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site