RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Rămânerea în ARSACIS și acceptarea unei redevențe mai mici decât rata împrumutului BEI, motiv de anulare a hotărârilor date în acest sens! (DOC)

Societatea civilă a început procedurile de atacare în Contencios Administrativ a hotărârilor privind revocarea ieșirii din ARSACIS și a celei prin care se aprobă actul adițional numărul 12 la contractul de delegare a serviciilor de apă-canal către ApaVital.

În această dimineață au fost depuse la registratura Consiliului Local două plângeri prealabile prin care Ioan Moțatu și Dumitru Popa contestă atât legalitatea celor două hotărâri, cât și oportunitatea.

Astfel, din punctul de vedere al celor doi, HCL nr. 64/2015 prin care se aprobă actul adițional numărul 12 la contractul de delegare este ilegală deoarece încalcă prevederile OUG 198/2005. Moțatu și Popa fac referire la faptul că prin adoptarea acestei hotărâri operatorul ieșean va plăti o redevență pentru folosirea rețelelor de apă-canal, mult mai mică decât prevede legislația.

  

Conform prevederilor legale citate în plângerea prealabilă, municipiul Pașcani trebuie să încaseze o redevență cel puțin egală cu rata împrumutului pe care l-a accesat pentru cofinanțarea programului european prin care s-au reabilitat aducțiunea de apă și stația de epurare. Din formula de calcul prevăzută în actul adițional rezultă că redevența este de maxim 900.000 de lei, față de 1,9 milioane cât este rata anuală la BEI.

Și HCL 63/2015 în urma căreia Pașcaniul a rămas în ARSACIS este ilegală din punctul de vedere al celor doi pășcăneni. Aceștia atrag atenția din nou la problema redevenței, dar și asupra faptului că ieșirea din ARSACIS a fost hotărâtă în urma semnăturilor a 3.089 de pășcăneni care nu-și doresc altceva decât contracte individuale pentru furnizarea apei, lucru neacceptat de operatorul ApaVital și de asociația regională.

Plângere prealabilă hotărâre nr.63

Plângere prealabilă hotărâre nr.64

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Guvernul vrea să scadă numărul angajaților! Primăria Pașcani vizată de măsură! Gospodăria Comunală ar urma să fie desființată

Răzvan Grecu

Pantazi face lumină în problema excavării de la Sodomeni. Viceprimarul Axinte a fost dezinformat de un funcționar. Nu se fac adăpători pentru animale!

Răzvan Grecu

Debitul râului Siret a crescut alarmant pentru pășcăneni

Redacția
Încarcă...