NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Iași

Raiul braconierilor din județul Iași! Sute de mistreți au fost împușcați de la începutul anului sub nasul autorităților!

Situație alarmantă după ce în mai multe zone se braconează fără nicio jenă. Aproape zilnic în pădurile din județ se organizează partide de vânătoare ilegale, iar situația pare scăpată de sub control. Legile sunt destul de blânde, iar asta nu face decât să-i încurajeze pe braconieri. Un dosar deschis pentru braconaj la sfârșitul verii trecute nu a fost nici acum finalizat. Atunci, polițiștii de frontieră au surprins mai multe persoane cu ajutorul unei camere de termoviziune. O armă a fost ridicată, însă nu s-a luat nicio măsură încă.

La Iași se braconează. Nu este nicio noutate. De ani și ani se organizează partide de vânătoare ilegale în tot județul. Totuși, în câteva comune se pare că situația este scăpată de sub control. Vorbim despre comunele Prisăcani, Comarna, Costuleni și Răducăneni. În zonă există un număr destul de mare de porci mistreți și sunt destul de des întâlnite și căprioare. Numărul mare de animale ridică și „apetitul” vânătorilor. Deși periodic, conform reglementărilor, se organizează partide de vânătoare, nu este suficient, din câte se pare, iar braconajul este în floare. Reporterii BZI au vorbit cu mai mulți localnici din comunele mai sus menționate. Mulți spun că aproape în fiecare zi se aud focuri de armă.

„Se tot aud pocnituri. Ziua nu prea, dar noaptea se aud. Braconieri, doar un om întreg nu se duce noaptea prin pădure”, a spus un localnic din Prisăcani.

Noaptea, braconierii acționează cel mai bine. De regulă apelează la o metodă foarte bine cunoscută și anume „la far”. Cum se braconează? Vânătorii montează lumini puternice pe mașini de teren și merg prin zonele în care se găsesc animale sălbatice. Când surprind vânatul, trag de multe ori cu arma direct din mașină. Această metodă de braconaj i-a trimis pe mulți pe mâinile medicilor. Au fost cazuri în care armele s-au descărcat accidental.

Legile sunt blânde

Braconajul este oarecum încurajat de legi și de relații. Reporterii BZI au vorbit cu un vânător, sub protecția anonimatului. Acesta a spus că cei mai mulți braconieri sunt tot din rândul vânătorilor autorizați.

„Înainte, oamenii mai puneau capcane, șfacuri, acum se merge mai mult pe împușcat. Vănătorii autorizați sunt și cei mai mari braconieri. Motivul este simplu. Când mergi la o vânătoare autorizată trebuie să plătești dacă vrei să iei trofeul, nu poți împușca poate cât ai vrea și tot așa…”, a spus vânătorul. Există voci care spun că porcii împușcați la braconaj ar ajunge pe sub mână în comerț. Încă de la începutul acestui an, în comunele mai sus menționate s-ar fi braconat peste o sută de porci mistreți. Desigur, datele sunt pur estimative, însă asta este părerea paznicilor de vânătoare. „Peste o sută de porci s-au împușcat în zona Prisăcani-Răducăneni anul acesta. Cel puțin”, a spus un paznic de vânătoare.

continuare pe www.bzi.ro

Advertisements
Loading...

Related posts

C.P.: O firma ieseana a realizat Tricoul „Fa, Doina” ca reactie la comportamentul premierului Victor Ponta

Redacția

Iată tramvaiul modernizat la Paşcani care va circula în Iași (GALERIE FOTO)

Redacția

Județul Iași are doar o tabără şcolară de ani de zile!

Oana Cordoneanu
Încarcă...