RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Psiholog clinician: Efectele izolării vor persista mult timp în mintea copiilor

Copiii nu au formată o „rezilienţă psihică tradusă prin acea tărie de a înfrunta sentimentele şi gândurile asociate cu situaţiile dificile“, a explicat Irina Mitrea, psiholog în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola“

Izolarea la domiciliu din timpul pandemiei nu a afectat doar adulţii, ci şi pe copiii pentru care viaţa în aceste luni s-a schimbat radical. În lipsa unui program bine stabilit, fără ore petrecute la şcoală, fără prezenţa colegilor, prietenilor şi fără orele nelimitate de joacă, psihologii spun că cei mici sunt foarte afectaţi, iar aceste efecte vor persista pe termen lung în rândul copiilor, pentru că, spre deosebire de adulţi, celor mici de lipseşte o „rezilienţă psihică“.

„Noi, ca adulţi, ne revenim mai uşor din punct de vedere psihic, dar copiii sunt mai vulnerabili decât noi, e vorba de acea rezilienţă psihică tradusă prin acea tărie de a înfrunta sentimentele şi gândurile asociate cu situaţiile dificile prin care trecem, acea tărie pe care ei nu o au încă formată“, a explicat Irina Mitrea, psiholog clinician principal în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola“.

Una dintre marile probleme pe care izolarea le presupune este, conform specialiştilor, instalarea unei stări de confuzie, dezorganizare, plictiseală, toate acestea amplificând trăirile copiilor. Astfel pot să apară mai des perioade de nervozitate, tulburări de somn din cauza lipsei de mişcare sau tulburări de alimentaţie, când copilul mănâncă prea mult sau refuză să mănânce. În acest context este indicat ca părinţii să stabilească un program pe care copilul să îl respecte, asemenea zilelor în care mergea la şcoală şi să păstreze în permanenţă contactul cu colegi, prieteni, rude apropiate, chiar dacă acest lucru se face acum mai mult în mediul online.

  

„Noi, ca părinţi, chiar dacă avem de lucru, trebuie să facem activităţi cu ei, care implică mişcare pentru că au nevoie de asta, copiii au o energie fantastică. De asemenea, ar trebui să facem împreună activităţi prin care copiii să îşi exteriorizeze emoţiile, cu cei mici putem să desenăm, să ne jucăm, iar pe adolescenţi îi ajută dansul, arta, chiar şi dacă purtăm discuţii libere cu ei. Putem relaxa puţin limitele, să îi lăsăm să stea mai mult la laptop, cu tableta“, a completat specialistul ieşean.

„Socializarea şi comportamentul social sunt aptitudini dobândite şi învăţate“

Mai mult, în această perioadă, copiii pot fi afectaţi şi de temerile cu care se confruntă părinţii, fie cele referitoare la infectarea cu coronavirus, la impactul economic pe care pandemia îl va avea sau atunci când văd că părinţii stau ore întregi în casă în faţa unui calculator pentru a lucra.

„Această anxietate se transmite copiilor chiar dacă noi încercăm să muşamalizăm, să vorbim cu partenerul în altă cameră, ei simt foarte bine şi îşi dau seama. Îi afectează şi faptul că nu merg la şcoală, nu au întâlniri cu prietenii, pentru că socializarea şi comportamentul social sunt aptitudini dobândite şi învăţate, iar când îi privăm pe copii de un mediu în care să exerseze, se creează goluri în dezvoltare. Este ca şi cum au o materie la şcoală la care nu participă foarte mult timp şi se produce un gol. Aşa se întâmplă şi cu un copil care nu socializează şi va avea mari dificultăţi dacă va fi brusc aruncat în lume după câteva luni, astfel că este important pentru noi, ca părinţi,să le oferim sprijin când vor ieşi din casă şi vor trebui să se adapteze din nou“, a mai precizat psihologul Irina Mitrea.

Psihologul îndeamnă părinţii să discute deschis despre această perioadă de pandemie cu copiii lor pentru că, în lipsa unor informaţii clare, copiii vor începe să îşi caute singuri răspunsurile la întrebări, existând astfel riscul să ajungă la informaţii eronate care să le amplifice starea de anxietate. 

ZIARUL DE IASI

Related posts

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 noiembrie

Redacția

În 2019, 18.000 de copii s-au născut din mame minore în România. Țara noastră, campioană în Uniunea Europeană la acest capitol

Redacția

In ultimele ore, acesti oameni s-au transformat in INGERI. Au trecut prin iad, pentru a salva cateva suflete

Redacția
Încarcă...