NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

PSD a preluat amendamentul USR PLUS. Două defibrilatoare stradale vor fi montate la Pașcani

Primaria Pașcani va achiziționa două defibrilatoare cardiace portabile, care vor fi montate in zonele aglomerate ale orașului, urmând a fi folosite pentru acordarea primului ajutor persoanelor căzute în stradă, pâna la sosirea echipajelor medicale.

Propunerea a venit din partea USR Plus Pașcani. Joi, 21 februarie, în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, a fost votată lista de investiții a Spitalului Municipal Pașcani, cât și bugetul unității medicale. Consiliera Liliana Perțu (PSD) a propus suplimentarea listei cu suma de 71.400 lei, pentru achiziția celor două defibrilatoare.

”În acest moment, la Spitalul Municipal Pașcani sunt funcționale opt defibrilatoare. Patru la Compartiemntul de Primiri Urgențe, două la Anestezie Terapie Intensivă  (sector septic-aseptic)  , unul la medicină internă, și unul automat,  primit prin donație, la Pediatrie. Avem prins în planul de achiziții pe anul  2020, în lista din venituri proprii un defibrilator și vrem să mai adăugăm încă două aparate în anexa 1, la alte cheltuieli de investiții, cu finanțare de la bugetul local, două defibrilatoare, suma fiind de 71.400 lei”, a precizat consiliera Liliana Perțu. 

La ședință a fost prezentă și Mioara Petrescu, din partea USR Plus Pașcani, pentru a susține amendamentul la proiectul de buget, în fața celor prezenți.  USR a propus renunțarea la achiziționarea de ceasuri stradale, pentru a fi cumpărate defibrilatoarele, necesare pentru salvarea vieții cetățenilor. Crucea Roșie-filiala Pașcani se va ocupa de instruirea personalului care va folosi cele două aparate. Un defibrilator va fi amplasat în vale și celălalt în deal.

”Mă adresez Consiliului Local din partea alianței USR Plus, cu o propunere de amendament pe care deja am înaintat-o dumneavoastră. și se referă la achiziția a cinci defibrilatoare, portabile, care să fie amplasate în zone publice, pentru a sprijini cu adevărat salvarea vieții oamenilor. Mortalitatea cauzată de un atac cardiac, este foarte mare. Dacă nu ar fi acest tip de aparat în zonă, persoana decedează , iar dacă ar avea acces la un asemena tip de aparat,  șansele la viață ar crește cu 60%. Astfel de aparate sunt amplasate în orașe din afara țării, cât și în România. Asupra lor vor putea fi făcute intervenții de către personal care va fi special instruit.  În acest sens, avem deja sprijinul societății  Crucea Roșie- filiala Pașcani, care și-a asumat instruirea personalului.  Aparatele vor putea fi instalate în cele mai aglomerate zone ale orașului. Am propus ca și sursă de finanțare capitolul de la achiziționarea ceasurilor stradale. Vă cer să votați pentru viața oamenilor din oraș”, a fost susținerea amendamentului propus de către USR Plus Pașcani și prezentat de către Mioara Petrescu, în fața celor prezenți.

Defibrilatorul automat  face  diferența între viață și moarte, care şi-a dovedit eficienţa în întreaga lume civilizată. Primele cinci minute devin hotărâtoare pentru supravieţuirea unui om care a suferit un atac de cord. Aceste aparate se folosesc pentru o resuscitare primară, cu scopul de a prelungi cu minute bune timpul necesar până la venirea echipajului medical.

.

Advertisements
Loading...

Related posts

Conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Iaşi, despre înfiinţarea unui punct de recoltare la Paşcani

Redacția

Internatele liceelor din Pașcani devin spații pentru carantinarea suspecților de COVID-19

Răzvan Grecu

#Susținem Comunitatea! Noi donații pentru Spitalul Municipal de Urgență Pașcani!

Marius Parteni
Încarcă...