NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Proxeneţii români care au şocat Marea Britanie: 31 de ani de puşcărie pentru ce i-au făcut unei gravide

Ilcic Dumitru (19 ani) şi fratele său Ioan (24 de ani) au fost condamnaţi la un total de 31 de ani de închisoare pentru că au forţat o tânără să se prostitueze chiar şi după ce aceasta a rămas însărcinată. Obţineau circa 1.000 de lire sterline pe zi de la femeia pe care o terorizau. Cei doi fraţi au convins o româncă de 20 de ani să vină să lucreze în Londra.

Femeii i s-a promis un loc de muncă legitim, dar a fost forţată să se prostitueze. Victima a fost ameninţată şi a fost forţată să facă sex cu 10 până la 15 bărbaţi pe zi, uneori ajungând să facă până la 1.000 de lire sterline pe zi. Toţi banii erau luaţi de proxeneţi. 

În timpul uneia dintre primele sale ieşiri pe străzile Londrei, prezervativul unui client s-a rupt şi tânăra a rămas însărcinată, a spus poliţia londoneză, citată de Daily Mail. Când era însărcinată în şapte luni, tânăra s-a temut că bebeluşul era mort, deoarece nu mai putea simţi cum se mişcă. Potrivit Poliţiei, această teamă a apărut din cauza unei tentative de avort forţat.

Cu toate acestea, mai târziu ea a născut un băiat sănătos. Românca a reuşit să scape de proxeneţi când un client a întrebat-o dacă mai ţine legătura cu familia ei din România; atunci i-a spus despre calvarul prin care trece. O săptămână mai târziu, bărbatul a venit să o vadă din nou şi i-a dat un mic telefon mobil pe care aceasta l-a ascuns şi apoi şi-a contactat familia din ţară.

A scăpat cu ajutorul unui client

Familia a contactat autorităţile române, iar în decembrie anul trecut, Consulatul român din Londra a contactat Poliţia Metropolitană. Când femeia a sosit pentru prima dată în Marea Britanie, în aprilie anul trecut, a fost preluată de cei doi fraţi de la Aeroportul Luton şi dusă într-o casă din Plumstead, sud-estul Londrei, unde locuiau alte două femei din România. Paşaportul şi documentele de călătorie i-au fost apoi luate, astfel încât să nu poată părăsi Marea Britanie şi să se întoarcă acasă, a spus poliţia.

În seara sosirii ei în Marea Britanie i s-a spus imediat să se pregătească în „haine sexy” şi a fost trimisă „la muncă” în nordul Londrei. Acolo i s-a înmânat o mică pungă cu şerveţele şi prezervative şi i s-a spus că  va lucra pe stradă. Victima le-a spus bărbaţilor că nu a mai făcut aşa ceva înainte, dar i s-a spus că „va învăţa”, conform Poliţiei metropolitane.

A fost forţată să meargă cu primul ei client chiar în acea noapte, iar Ilcic Dumitru a ameninţat-o că-i va „rupe capul”, dacă nu va câştiga bani pentru ei. Prin frică şi violenţă, cei doi fraţi au obligat-o să continue să se prositueze pe străzile din Londra.

1.000 de lire sterline pe zi 

A fost forţată să facă sex cu 10 până la 15 bărbaţi pe zi, uneori obţinând până la 1.000 de lire sterline pe zi, bani care erau încasaţi de proxeneţi.  Femeia a fost bătută şi abuzată în mod regulat de cei doi bărbaţi. Niciodată nu i s-a permis să părăsească casa singură şi a avut întotdeauna pe cineva cu ea, conform Poliţiei.

Doi ofiţeri români, detaşaţi în Marea Britanie, i-au ajutat pe detectivii britanici după ce femeia şi-a contactat familia. Aceştia şi o echipă de ofiţeri britanici au descins imediat în casa din Plumstead şi ambii bărbaţi au fost arestaţi pentru infracţiuni în temeiul Legii sclaviei moderne, prostituţie şi vătămări corporale. De asemenea, Ilcic a fost arestat pentru vânzare de droguri după ce au fost descoperite dovezi în acest sens pe telefonul său.

15 şi 16 ani de închisoare 

Zilele trecute, magistraţii de la Judecătoria Woolwich i-au condamnat pe ambii bărbaţi, după ce aceştia s-au declarat vinovaţi, la începutul acestui an, în faţa aceleiaşi instanţe. Ilcic Dumitru a fost condamnat la 15 ani şi 3 luni pentru proxenetism, lipsire de libertate în scopul exploatării sexuale şi furnizarea de droguri de clasa A – anume cocaină. Ioan Dumitru a fost condamnat la 16 ani pentru proxenetism şi lipsire de libertate în scopul exploatării sexuale.   Inspectorul detectiv Grant Anderson: „Au comis o infracţiunea groaznică supunând o tânără vulnerabilă unui mod de viaţă oribil. Ştim că ea nu va uita niciodată timpul petrecut în captivitate, dar pot raporta că a născut un băiat sănătos”. „Sper că acum va avea un pic de linişte după ce va aflat că aceşti bărbaţi vor fi în spatele gratiilor pentru o lungă perioadă de timp. Ne-am angajat să aducem aceşti infractori în faţa justiţiei şi vom continua să colaborăm cu partenerii locali şi din străinătate pentru a face acest lucru”, a concluzionat anchetatorul. 

adevarul

Advertisements

Related posts

Dacă vârful îmbolnăvirilor nu depășește dublul cazurilor de acum, sistemul va face față

Redacția

Atenţie! Melanomul afectează persoanele de toate vârstele

Redacția

Elevii pot primi 200 de euro pentru cumpărarea de calculatoare

Redacția
Încarcă...