NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Proiectul de buget a fost publicat cu o întârziere de o săptămână! În 2020 primarul Dumitru Pantazi își propune să facă…hârtii! (DOC)

La o săptămână distanță de termenul limită prevăzut în legea finanțelor locale, primarul Dumitru Pantazi a publicat spre dezbatere publică proiectul de buget pentru anul 2020. Deși veniturile sunt estimate a fi mai mari decât anul trecut cu 24 de milioane de lei, edilul își propune ca și în acest an să realizeze mai multe studii și proiecte, decât de a executa propriu-zis lucrări de investiții.

O mare parte din obiectivele curpinse în lista de investiții atașată proiectului de buget provin din anii precedenți și se referă la realizarea unor documentații de avizare a lucrărilor de investiții și la realizarea sau actualizarea unor studii de fezabilitate.

Cum 2020 este un an cu mare însemnătate electorală, pe lista de investiții și-au găsit locul majoritatea străzilor neasfaltate din municipiu, documentul părând mai degrabă un inventar al celor mai proaste drumuri din Pașcani. Bugetul local nu suportă reabilitarea tuturor străzilor, iar edilul șef a găsit o soluție: a alocat bani pentru studii și proiectare pentru toate străzile, însă niciunul pentru execuția propiu-zisă.

De asfalt vor beneficia și străzile din cartierul Aerodrom, însă din păcate tot pe hârtie.  150.000 de lei va cheltui Primăria pe proiecte, deși cei de la ApaVital nu au extins rețelele de canalizare și alimentare cu apă pe străzile acestui cartier.

Nici lacul Peștișorul și bazinul de lângă acesta nu vor fi reabilitate, iar zona de agrement mult dorită de pășcăneni nu va fi realizată nici în acest an. În schimb, primarul Dumitru Pantazi dorește să cheltuiască 25.000 de lei pentru un studiu privind oportunitatea concesionării acestei zone către un privat, în condițiile în care pe adresa municialității nu a sosit nicio solicitare în acest sens.

Cât despre reamenajarea pieței din fața Gării și montarea unei locomotive de patrimoniu, pășcănenii sunt puși în așteptare din nou. Mai întâi, trebuie să se facă un studiu de fezabilitate și mai apoi lucrare. Doar că acest studiu a fost finanțat încă din luna noiembrie a anului trecut, însă cei din Primărie nu au reușit să cheltuie banii pe obiectivul propus.

În total, primarul Dumitru Pantazi își propune ca în anul 2020 să cheltuiască pe hârtii, dar și pe unele lucrări și achiziții mărunte suma totală de 3.420.000 de lei.

Persoanele interesate, asociațiile de afaceri, alte asociații legal constituite pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de buget, la sediul primăriei Municipiului Pașcani,  respectiv în format electronic pe adresa de e-mail până la data de 13.02.2020.

Notă fundamentare și listă investiții

Advertisements
Loading...

Related posts

Concursul pentru postul de secretar al UATM Pașcani ținut secret de Primărie!

Răzvan Grecu

Noi condiții pentru ridicarea mașinilor parcate aiurea. Regulamentul este în dezbatere publică

Redacția

Loz uriaş pentru plombarea drumurilor judeţene

Teona Gherasim
Încarcă...