RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Proiectele de dezvoltare prind contur în comuna Moțca. Lucrări de investiții în infrastructură și educație

Comunele din țară se modernizează, pas cu pas. Febra înfăptuirii proiectelor de dezvoltare este mare în unele localități rurale, acolo unde este  nevoie de investiții importante. Comuna Moțca a atras fonduri guvernamentale pentru proiecte locale. Primarul comunei Moțca, Constantin Serioja Hobincă, a anunțat pe pagina sa de facebook care este stadiul acestora. .

Au început lucrările pe Proiectul de Modernizare prin asfaltare a drumurilor de interes local din comuna Moțca, prin PNDL2, pe distanța de 5581 m. Acest de-al doilea proiect de asfaltare, completează celălalt proiect și cuprinde următoarele străzi, în satul Moțca: strada Brutăriei, strada Zorilor, strada Învățător Nicolae Costea, Aleea Ion Creangă, strada Bazinului și strada Dumbrăvii. În satul Boureni cuprinde străzile: Văleni, Japeni, Capatanei și Dragoș Vodă.

Se lucrează de zor și la After School Moțca, unde s-au făcut branșări la utilități. Este o clădire frumoasă care va avea utilitate și unde 36 de copii își vor face lecțiile după reluarea cursurilor școlare. Primarul Hobincă speră ca în anul școlar 2021- 2022 să intre în funcțiune.

A fost finalizată și licitația pentru terenul cu baza sportivă, și va fi semnat contractul de execuție cu firma câștigătoare, iar lucrările vor începe când situația o va permite.

  

Și proiectul cu cei 6.902 m de canalizare în satul Moțca se va concretiza în curând.

Reabilitarea Căminului Cultural din Boureni este  aproape de final. Va urma apoi dotarea lui, prin Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

A fost livrat și mobilierul pentru dotarea Grădiniței nr.2 Moțca, proiect derulat prin GAL Codrii Pașcanilor, în valoare de 28.000 euro.

Primarul comunei Moțca, Constantin Serioja Hobincă este președintele asociației. Aceasta cuprinde un teritoriu alcătuit din 5 comune (16 sate) ce au vecinătate directă, amplasate geografic, de la nord la sud astfel:  Tătăruși,  Cristești,  Moțca,  Mirosloveşti și  Stolniceni-Prăjescu.  Scopul asociației este dezvoltarea durabilă a comunitaților din zona Regiunea Nord-Est și adiacentă acesteia.

Acestea sunt doar o parte dintre proiectele pe care primarul le are în vedere pentru dezvoltarea comunei.

Edilul localității Moțca, Constatin Serioja Hobincă își dorește ca localitatea să devină în timpul mandatului său o comunitate atractivă, cu condiții bune de trai. Proiectele sale să aibă impact major asupra comunității din care face parte.

Related posts

Modernizarea DJ 207M, A. I. Cuza – KogălnicenI  a fost finalizată (VIDEO)

Oana Cordoneanu

Prima decizie a noului primar din Hălăucești: să-l angajeze pe fostul edil alungat din primărie de Justiție

Redacția

Parc reamenajat în comuna Tătăruși

Marius Parteni
Încarcă...