Zi importantă pentru dezvoltarea unei unități de învățământ din municipiu. Însoțit de deputatul Sorin Năcuță, primarul Marius Pintilie, a fost prezent astăzi, 04 noiembrie, la sediul Direcției Generale Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În calitate de reprezentant al UAT-ului Pașcani, primarul a semnat contractul de finanțare pentru obiectivul: „Renovarea energetică Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” – Corp C3 și Corp C4”. Acest proiect acoperă o suprafață desfășurată de 4.885,56 mp, iar valoarea totală este de 12.592.656,55 Lei. Termenul de finalizare este de 24 de luni începând cu data semnării contractului.
Pe pagina personală de facebook, Pintilie a mulțumit funcționarilor publici pentru implicarea și munca depusă în atragerea fondurilor, precizând totodată că așteaptă semnarea celorlate proiecte aprobate, cât mai curând.