RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

Programul Liturgic al Bisericii Spitalului Municipal Pașcani pentru sărbătoarea Bobotezei și a Sf. Ioan Botezătorul

VINERI 06.01.2023

Botezul Domnului:

Ora 7.30-10.30 – slujba Utreniei, Sfânta Liturghie;

Ora 10.45 – slujba Aghiasmei Mari care se va desfășura în spațiul amenajat în exteriorul bisericii;

  

Ora 16.00 – slujba Vecerniei și a Litiei, hramul bisericii;

SÂMBĂTĂ 07.01.2023:

Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, hramul și ocrotitorul bisericii și a spitalului:

Ora 7.30 -11.00 -slujba Utreniei; slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de către Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar, se vor citi rugăciuni pentru sănătate adresate cadrelor medicale, pacienților spitalizați și credincioșilor prezenți la slujbă; primirea Preasfințitului Nichifor va fi în jurul orei 8.30;

DUMINICĂ 08.01.2023:

Duminica după Botezul Domnului:

Ora 7.30 slujba Utreniei, Acatist, Sfânta Liturghie;

Ora 11.30 asistență religioasă în spital;

La Mulți Ani!

pr. Gigi -Daniel Ioan

0745301245

Related posts

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, marcată prin slujbe speciale la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” Pașcani (VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiţii şi superstiţii. Singurele două alimente pe care ai voie să le consumi în această zi ca să fii ferit de necazuri

Redacția

Școala ”Iordache Cantacuzino” caută paznic

Redacția
Încarcă...