RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieIași

Programul de transport public județean din Iași a fost anulat de judecători. „S-au grăbit, au făcut acest program fără studiu și a avut un impact nefavorabil”

În cursul zilei de ieri, 25 mai 2023, Tribunalul Iași a dispus anularea Hotărârii Consiliului Județean nr. 259 din 27.07.2022, privind aprobarea programului de transport public județean pe grupe de trasee, valabil în perioada 01.01.2023 – 31.12.2028

La finalul anului 2022, Consiliul Județean Iași a fost acționat în judecată de către operatorii de servicii de transport. Aceștia susțineau faptul că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește întocmirea studiilor privind traseele practicate, capacitatea necesară a mijloacelor de transport în comun și studiul de trafic real. Astfel, nu s-a ținut cont de opiniile transportatorilor și nici de istoricul real al grupelor de trasee ce au o vechime de peste 20 de ani.


Programul de transport public județean din Iași a fost anulat de Tribunalul Iași

Potrivit informațiilor transmise, Consiliul Județean Iași are dreptul să facă recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele SC Intertranscom SRL, SC Ami turning SRL, SC Sami Trans SRL, SC Elas Trans SRL, SC Auto Confort SRL, SC Trip SRL, SC Fila Company SRL, SC Transtin SRL, SC Vio Trans Serv SRL, SC Mariu Universal SRL, SC Intersaam SRL, SC Catalin trans SRL, SC Rottmarg SRL, SC Farmacom Impex SRL, SC Irina Trans SRL, SC Geo Tur SRL, SC Voion Trans SRL și SC Dof Turning SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Iași. Dispune anularea Hotărârii Consiliului Județean Iași nr. 259 din 27.07.2022, privind aprobarea programului de transport public județean pe grupe de trasee, valabil în perioada 01.01.2023 – 31.12.2028. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată pe portalul instituției de judecată.

  

Astfel, Florin Bocai, avocatul transportatorilor, a transmis reporterilor BZI faptul că CJ s-a grăbit atunci când a aprobat programul de transport public județean din Iași.

„Noi am făcut inițial acțiunea de suspendare și am reușit să o suspendăm definitiv. Va urma, probabil, recursul la Curtea de Apel, pentru a rămâne definitivă. Este o hotărâre a CJ de anul trecut, prin care se aproba programul de transport și documentația aferentă, iar programul era făcut fără un studiu de impact, un studiu de specialitate impus de legislația în domeniu. Ei s-au grăbit, au făcut acest program fără studiu și a avut un impact nefavorabil asupra bunului mers al transportului, în sensul unor valori estimate foarte mari, fără vreo justificare și raportat la respectivele valori.

Ofertanții trebuiau să facă oferta financiară plecând de la pragul acela maximal nefundamentat. Dacă voiai să faci o ofertă prea mică, creai o discrepanță prea mare și riscai să fii descalificat, pe de o parte. Pe de altă parte, grupele de trasee, ele trebuiau făcute așa cum spune legislația, pe criterii economice și geografice. Ei au fracturat traseele, de exemplu Iași – Pașcani și Iași -Hârlău, au fost fracturate la jumătate, adică la Târgu Frumos, deci pentru un călător care timp de peste 20 de ani știa că se urcă în microbuzul de Hârlău sau de Pașcani și ajunge într-o oră și jumătate, conform acestui program trebuia să se dea jos la Târgu Frumos, să aștepte altă mașină de la altă firmă, să plătească alt tarif și avea la dispoziție doar 10 minute, iar cum e traficul, următoarea mașină ar fi ajuns peste o oră. În dezbaterile publice am ridicat și această problemă, dar nu ne-a ascultat nimeni din conducerea CJ.

Le-am spus că nu e normal, este un principiu, dacă ceva merge în țara asta, nu interveni să strici, pentru că este o experiență în spate. După au scos toate autogările din program, le-am spus că sunt autogări funcționale, autorizate, licențiate, oamenii știu de ele. Ei (n.r. – CJ) au spus că nu au primit de la Iași, de la Primăria Iași, alte stații. Le-am spus că stațiile pe care le-au primit sunt la marginea orașului și sunt stațiile neamenajate”, a declarat Florin Bocai, avocatul transportatorilor.

continuare pe bzi.ro

Related posts

Bătaie de joc până la capăt în dosarul Cordunenilor: judecătorii au uitat să aresteze un interlop

Redacția

Pistă pentru biciclete în comuna Stolniceni-Prăjescu

Redacția

Proiectului cloud-ului guvernamental – platforma prin care românii vor putea să solicite documentele de care au nevoie – scos la licitație săptămâna viitoare

Redacția
Încarcă...