NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primul tronson de autostradă din Moldova. De mâine, se poate ocoli Bacăul în drum spre București (Video)

Cei circa 16 km din autostrada A7 care au rolul și de centură a Bacăului pe partea de est vor fi dați în trafic miercuri, 2 decembrie, cu peste un an mai devreme față de termenul contractual. Momentul marchează existența primului tronson funcțional de autostradă din Moldova. Circulația va fi deschisă însă cu restricții pentru că încă vor mai fi lucrări de finalizat. Pe podul de peste Bistrița circulația va fi deschisă doar pe un fir al autostrăzii, dar în ambele direcții.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu antreprenorul, cu beneficiarul, cu cei care răspund de siguranţa rutieră, cu absolut toţi cei implicaţi în procesul de dare în trafic fără niciun risc pentru VO Bacău, pot să vă spun că miercuri, 2 decembrie, vom da în circulație Varianta de Ocolire Bacău”, a declarat ministrul Bode, potrivit Deșteptarea.ro

Cei 16 km de autostradă care vor fi deschiși miercuri fac parte din autostrada A7 care va brăzda Moldova de la Nord la Sud. Tronsonul de 16 km de autostradă face parte din proiectul Centurii Bacăului în lungime totală de 32 de km (restul de km fiind la profil de drum național).

Contractul de circa 668 milioane de lei a fost semnat în decembrie 2018 cu asocierea de companii românești UMB-Tehnostrade, chiar din zonă. Lucrările efective au început în martie 2019.

Contractul are un termen de proiectare și execuție de 3 ani pentru toată centura (16,27 km de autostradă plus 14,54 km de drum național cu o bandă pe sens), adică ianuarie 2022.

Deja partea vestică a centurii, drum cu câte o bandă pe sens, între DN11 și DN2, a fost deschisă traficului pe 3 septembrie.

ziarul de iasi

Advertisements

Related posts

Sucuri făcute cu apa de irigat şi vândute ca fiind naturale la un festival fin Botoșani

Redacția

Cadou refuzat în prag de ”Ziua Copilului”! Pantazi nu mai cumpără tablete pentru copii. Programul guvernamental este mai sigur!

Marius Parteni

Secretarul Mircea Zuzan și alți 6 funcționari publici află mâine de la CCR dacă se pot întoarce la muncă!

Răzvan Grecu
Încarcă...