


Neculai Zugravu, primarul ales la alegerile locale din luna iunie 2024, în Târgu Frumos a preluat astăzi mandatul. Noul edil a depus jurământul, după ce același lucru l-au făcut și consilierii locali validați.
La evenimentul care a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local, au fost prezente câteva zeci de persoane. Din rândul oficialităților județene a fost prezent Costel Alexe, președintele Consilului Județean Iași.
În cuvânt său după ce a preluat mandatul, noul edil a subliniat că sunt foarte multe lucruri de făcut, pe care împreună cu consilierii aleși și comunitate, vrea să le implementeze. A avut și o conditie:“Să nu-mi cereți să fac în câteva luni, ceea ce nu au făcut alții în 35 de ani”.
Costel Alexe, președintele CJ Iași, a urat succes primarului și consilierilor aleși. El a promis susținere pentru toate proiectele comunității, dar a mulțumit și foștilor primari, Gheorghe Tătaru și Ionel Vatamanu, pentru munca depusă privind dezvoltarea orașului.
În timpul discursului președintelui CJ Iași, primarul Neculai Zugravu a vrut să se asigure că promisiunea liderului județean nu va fi uitată. Asa că, în timp ce Alexe vorbea, Zugravu i-a pus mâna pe aceeași Biblie, pe care toți aleșii au depus jurământul.



