RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pintilie va însoți polițiștii locali pe străzi și în cartierele municipiului

Criticați pentru activitatea din anul 2024, odată cu raportul prezentat ieri în Consiliul Local de către șeful instituției, Vasile Avasiloaei, polițiștii locali sunt așteptați să aibă o altă abordare în relația cu cetățenii.

Agenții instituției au liber să aplice sancțiuni cât mai multe pentru situațiile semnalate sau identificate, și să fie cât mai aproape de realitatea din teren.

În acest sens primarul Marius Pintilie a anunțat că în perioada următoare va patrula prin cartiere și pe străzile din municipiu alături de reprezentanții instituției.

Deplasare se va face pentru o scurtă perioadă de timp, intenția fiind aceea de a arăta în teren ce se dorește a fi urmărit și corectat.

  

Mai decât atât pentru a ajuta polițiștii locali să fie mai eficienți, vor fi adoptate prin Consiliul Local o serie de regulamente care să stabilească clar ce trebuie făcut în cazul intervențiilor pe domeniul public, dar și cu privire la activitatea agenților economici.

Mai mult polițiștii locali sunt așteptați să se implice în acțiuni,parteneriate, cu ONG-urile, pe linia acțiunilor de prevenire a infracțiunilor, consumului de substanțe interzise dar și protejarea bunurilor de pe domeniul public.

Related posts

Localitatea Cotnari se desprinde de PSA

Redacția

Primăria Pașcani: Apel către cetățeni cu privire la depozitarea și colectarea deșeurilor vegetale!

Marius Parteni

Taxele pentru eliberarea şi schimbarea paşapoartelor sau a permiselor auto se pot plăti online

Redacția
Încarcă...