NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pintilie așteaptă la lucru viceprimarul și administratorul public!

Primăria Pașcani va avea o formulă completă la nivelul de conducere, cel mai probabil de săptămâna viitoare. Pe data de 17 noiembrie 2020, va avea loc ședința prin care va fi ales viceprimarul și constituirea comisiilor de specialitate.

Marius Pintilie a anunat în conferința de presă săptămânală, că așteaptă întregirea echipei, astfel încât să poată asigura funcționarea instituției la capacitate maximă. El a afirmat că PNL va respecta cuvântul dat celor din Pro România.

“Îi aștept la muncă! Pe domnul Cristian Rățoi și colegul meu Claudiu Bodoașcă. Astăzi, practic, asigur și partea lor de activitate. Stau zilnic în ședință de analiză, să deblocăm anumite lucruri și situații. Vreau să nu blocăm în nici un fel activitatea”, a spus primarul Marius Pintilie.

Cei doi vor avea atribuțiile fostului viceprimar și administrator public. În perioada următoare vor fi mai multe ședințe ale Consiliului Local pentru luarea deciiziilor ce se impun pe partea de funcționare a instituției.

“Ne vom întâlni ori de câte ori va fi nevoie, în ședințe de îndată. Repet, nu vrem să blocăm activitatea instituției, ori a serviciilor din subordine. Avem de modificat unele hotărâri ale Consiliului Local, pentru a clarifica acele aspecte ce țin de activitatea acestor instituții. Viceprimarul și administratorul public vor avea atribuțiile prevăzute de fișa postului. Îi aștept la lucru. Nu modificăm organigrama”, a mai precizat edilul local. 

PNL deține același număr de mandate în Consiuliul Local, opt la număr, PSD a mai pierdut doi consilieri ca urmare a votului din 27 septembrie, având acum opt aleși locali, Pro România are doi aleși, în timp ce PMP unul singur.

Advertisements

Related posts

Atenţie păşcăneni! Din această lună trebuie să depuneţi declaraţiile pentru taxa de salubritate

Ema Roman

Cetăţenii solicită, primarul nu-i poate ajuta!

Ema Roman

Motivarea judecătorilor în procesul redevenței a sosit în Primărie. Cine plătește cei 6.000.000 de lei datorați!

Răzvan Grecu
Încarcă...