RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pantazi și secretarul Jitaru s-au dat de gol: proiectul liberalilor privind salubrizarea subsolurilor de bloc este legal!

Proiectul liberalilor privind acordarea unui ajutor bănesc Asociaților de Proprietari, pentru salubrizarea subsolurilor de bloc, este legal. Cel puțin așa se înțelege dintr-un proiect de hotărâre aprobat astăzi de consilierii locali, ce a fost semnat de legalitate de secretarul general Irina Jitaru.

Informația a apărut în ședința de Consiliu Local ce a avut loc astăzi, unde s-a discutat proiectul privind aprobarea planului local privind combaterea vectorilor pentru anul 2020. În acest document, la articolul 12, se prevede că plata serviciilor de dezinsecție prestate de operator pe spațiile private ale persoanelor fizice sau juridice pot fi achitate de Primărie.

Acest aspect a fost adus în discuție de Marius Pintilie,  care a întrebat dacă acest lucru este posibil, mai ales că la proiectul inițiat de liberali privind salubrizarea subsolurilor, secretarul general Irina Jitaru și alți trei funcționari au spus că banii publici nu pot fi folosiți pe domeniul privat.

Referitor la plata serviciilor de dezinsecție pe domeniul privat, se spune la ultimul articol că plata se face de către persoanele juridice/fizice sau de către autoritatea publică locală în baza unei hotărâri de Consiliu Local. Două aspecte remarc: dacă se face dezinsecție la subsolurile de blocuri, oamenii trebuie să plătească, dar mai zice că poate să plătească și administrația publică locală. Deci se poate sau nu se poate, că la curățenie nu se putea?” , a întrebat Pintilie.

  

Întrebarea lui Pintilie l-a lăsat mască pe primarul Dumitru Pantazi, principalul oponent al salubrizării subsolurilor de bloc, cu o contribuție de la bugetul local. Acesta a reușit să spună doar că ar fi vorba despre o eroare de redactare.  „E o eroare aici”.

Liberalul Claudiu Bodoașcă a taxat afirmația primarului, precizând că acesta spune acum că e o eroare, pentru că nu este de acord cu proiectul liberalilor de a acorda ajutoare bănești Asociațiilor de Proprietari pentru salubrizarea subsolurilor de bloc.

„Acum spuneți că e o eroare, pentru că nu sunteți de acord cu salubrizarea subsolurilor de bloc”, a spus Bodoașcă.

După câteva minute în care părea că încearcă să caute o soluție pentru a ieși din această situație, secretarul Irina Jitaru a intervenit și a spus că prevederea face referire la situații excepționale.

Eu cred că acest articol face referire la anumite situații punctuale care se pot ivi, atunci când se face dezinsecție, dezinfecție. În niciun caz municipalitatea nu poate să plătească asta pentru tot orașul, pentru toate persoanele fizice și juridice. Poate să fie o scară de bloc, să fie un focar de infecție, constatat în sensul ăsta de organele competente și unde locatarii să aibă o situație materială mai mult decât precară. Situații punctuale, dar la general nu cred că se poate” , a spus Jitaru.

Doar că textul este unul foarte clar și în el nu se face referire la niciuna dintre situațiile particulate invocate de Jitaru, ci creează un cadru general în care, dacă aleșii locali decid, aceste servicii de dezinsecție de pe domeniul privat pot fi achitate cu bani de la bugetul local.

Iată ce spune textul invocat de Pintilie: „Contravaloarea tratamentelor corespunzătoare obiectivelor din planul unitar de acțiune și și confirmate de persoanele fizice sau juridice, prin documentele de lucru prevăzute anterior, se suportă de aceste persoane sau de către autoritățile administrației publice locale în baza hotărârii de aprobare adoptate de consiliul local.”

Menționăm că acest paragraf face parte din Ordinul nr. 520 din 27 noiembrie 2018 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, ceea ce demonstrează încă o dată că astfel de lucrări, cum sunt și cele de salubrizare a subsolurilor de bloc, pot fi decontate de la bugetele locale.

Related posts

Punct final al lucrărilor! Esplanada va fi spălată! Au fost refăcute 67 de spații verzi

Iulia Huțanu

Consilierii au decis: taxele și impozitele nu vor fi majorate în 2022!

Răzvan Grecu

Casa Corpului Didactic ar putea funcționa, alături de Centrul de Excelență, într-un spațiu din Școala „Ion Creangă”

Oana Cordoneanu
Încarcă...