RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pantazi acuzat că sabotează proiectele liberalilor

Claudiu Bodoașcă, consilier PNL, i-a atras atenția primarului Dumitru Pantazi că a uitat să pună pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local ce a avut loc astăzi, proiectele de hotărâre inițiate de liberali.

Este vorba despre inițiativa de achiziționare, pentru Spitalul Municipal Pașcani, a unui aparat de testare COVID-19 și despre proiectul privind scutirea de la plata taxei de salubrizare a firmelor ce au avut activitatea suspendată, din cauza pandemiei cauzate de noul coronavirus.

„Domnule președinte, nu vom vota ordinea de zi a ședinței de astăzi, în semn de protest pentu faptul că nici măcar în ultima sau penultima ședință de Consiliu Local, proiectele inițiate de grupul de consilieri PNL nu sunt pe ordinea de zi. Mă refer la proiectul privind achiziționare de aparat testare covid, care în contextul epidemiologic actual, este mai mult decât necesar și acel proiect de hotărâre ce viza regulamentul instituit pentru taxa de salubritate pentru persoanele juridice. Nici în acest moment, persoanele juridice care au avut activitatea închisă din cauza pandemiei nu sunt scutite la plata taxei de salubrizare. Și dacă tot încheiem activitatea noastră în Consiliul Local, astăzi ar fi trebuit să fi încheiat cei 4 ani de zile de când s-ar fi aplicat la Pașcani acea schemă de ajutor pentru investitori, prin care se creau locuri de muncă. Domnule primar, îmi pare rău că nu ați fost de acord cu noi”, a concis consilierul local, Claudiu Bodoașcă.

La îndemnul administratorului public, Gică Zanet, secretarul general al municipalității Irina Jitaru a dat vina pe funcționarii publici care nu ar fi întocmit rapoarte pentru proiectele liberalilor.

  

„Toate proiectele care au fost complete sunt pe ordinea de zi, așa cum v-am mai spus și în alte ședințe”, a spus Irina Jitaru.

Deși proiectele sunt importante pentru comunitate, primarul Dumitru Pantazi nu a intervenit pentru a oferi perspectiva sa față de aceste două inițiative.

Related posts

Lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România: Ce trebuie să știe românii?

Redacția

Primarul își răsplătește oamenii care l-au ajutat în campania electorală: Petru Simon, patronul societății care a contestat licitația pentru asfaltarea orașului în primăvara anului 2012 a câștigat un concurs pentru angajare la Primărie

Răzvan Grecu

Pantazi a obținut bani de la Guvern pentru plata arieratelor

Răzvan Grecu
Încarcă...