NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria va repara trotuarul ce duce spre Școala „Ion Creangă” și va demara repararea străzilor cu asfalt

În câteva zile muncitorii Primăriei vor interveni și vor repara trotuarele și străzile din Pașcani ce necesită astfel de lucrări. Termenul de începere a acestor reparații este de 10 august, dată la care Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani, crede că va termina lucrările la șanțurile și străzile din suburbii, afectate de ploi.

Întrebat dacă trotuarele străzii Dragoș Vodă, pe care este situată fosta Școală „Ion Creangă” unde învață în prezent elevii de la „Iordache Cantacuzino”, vor fi reparate, viceprimarul a confirmat acest lucru.

În același context Rățoi a mai anunțat că a dat dispoziție pentru achiziționarea a 200 de metri pătrați de pavele pentru a se repara și alte trotuare din municipiu.

„Da. Și trotuarul respectiv și mai avem în plan încă două trei zonee de astea în care vom reparea trotuarele. Săptămâna trecută am rugat pe cei de la Gosopodărie Comunală să achiziționeze 200 de metri pătrați de pavele, tot pentru a repara unele trotuare care sunt deteriorate și pe care le putem repara. Pentru a vă da un termen realist, nu pentru a minți, pentru că nu-mi stă în caracter, plombările vor începe în data de 10 august. Și vă spun și de ce. Până atunci vrem să remediem în totalitate partea cu șanțurile și cu problemele pe care le-au făcut ploile și inundațiile. Dacă vom putea începe mai devreme de 10 august, vom începe nu stăm blocați în acea dată”, a explicat Cristian Rățoi, viceprimarul Municipiului Pașcani. 

  
Advertisements

Related posts

Informare meteo ANM. Vremea se strică, urmează zile cu ploi și vânt în mai multe zone ale țării

Redacția

Niciun constructor interesat de reabilitarea clădirii în care funcționează Gărdinița nr. 2 și Creșa nr.1

Răzvan Grecu

541 mii lei este suma datoriilor neîncasate din piețe. 151 din 180 de agenți economici au datorii către bugetul local

Marius Parteni
Încarcă...