RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria și PSD supărați pe contracandidații lui Dumitru Pantazi: comunicate de presă pline de haz!

Pliantele prin care candidatul PNL la Primărie informa cetățenii că referendumul pe tema apei este susținut doar de o parte dintre aleșii locali au determinat atât Primăria municipiului Pașcani, cât și organizația locală PSD să reacționze.

 

Astfel, primarul Dumitru Pantazi a transmis prin vocea purtătorului său de cuvânt că este deranjat că în pliantul împărțit de liberali este folosit „numele si chipul primarului Municipiului Pașcani fără aprobare”.

  

În același document primarul Dumitru Pantazi mai susține că el nu este împotriva organizării unui referendum, ci dimpotrivă. În sprijinul acestei afirmații edilul șef a comunicat că a direcționat proiectul de hotărâre către secretarul UAT, iar în ședința din luna martie îl va supune dezbaterii.

Nici filiala locală PSD, a cărei președinte este tot primarul Dumitru Pantazi, nu  a rămas fără replică la acțiunea liberalilor. Într-un comunicat de presă, social democrații atrag atenția atât celor din PNL cât și celor din Mișcarea Populară că distribuirea de materiale electorale în afara campaniei constituie o încălcare a legii.

 

Totuși, din comunicat se înțelege că pesediștii nu sunt supărați de aceste practici, de vreme ce la finalul comunicatului de presă aceștia informează că orice persoană care este deranjată de aceste materiale electorale poate sesiza Autoritatea Electorală Permanentă.

Vezi pdf:

Vezi pdf:

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Mai multe drumuri importante pe lista de investiţii a Consiliului Judeţean

Ema Roman

Programul de asfaltări 2018 blocat la Pașcani. Iată motivele!

Marius Parteni

Trei parcuri din Pașcani vor fi modernizate! Contractul a fost semnat ieri

Ema Roman
Încarcă...