RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria Paşcani nu a reluat programul de audienţe, deşi în sediul instituţiei se organizează întâlniri

Grijă excesivă în rândul șefilor Primăriei Pașcani. Nici în această săptămână aceștia nu au reluat programul de audiențe, deși alte administrații locale au făcut acest lucru.

Primarul, viceprimarul, administratorul public și secretarul general par să fie bucuroși de actualele condiții, care îi țin la depărtare pe cetățenii cu probleme. Asta în condițiile în care în Primărie se organizează diverse întâniri, cu respectarea anumitor măsuri.

Menţionăm faptul că aceștia sunt plătiți cu sume fabuloase din bugetul local pentru a-și face treaba.

Am adresat prin Biroul de Presă următoarele întrebări: “Când va fi reluat programul de audiențe? Cetățenii cum se pot adresa șefilor Primăriei Pașcani? Mă refer și la acele persoane care nu au acces la internet, email sau sunt bătrâni”.

  

Iată răspunsul primit de la Primăria Pașcani:

Audiențele au căpătat un alt sens. Din motive de siguranță medicală, care vizează prevenirea răspândirii și infectării cu Coronavirus, până la revenirea la normalitate, modalitatea de lucru pe linie de audiență s-a desfășurat altfel în această perioadă, ca în majoritatea administrațiilor locale din țară.

Așadar, în scopul prevenirii și limitării răspândirii virusului, audiențele din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani s-au desfășurat prin corespondență, folosind mijlocele de comunicare electronica sau poștă. Cetățenii au fost coordonați și au primit răspuns la solicitările dumnealor, de la Compartimentele de specialitate.

Mai mult, acolo unde a fost necesar și trebuiau explicate și aduse clarificari detaliate, au avut loc și întâlniri între cetățeni și reprezentanții compartimentelor de specialitate la sediul administrației locale, cu respectarea prevederilor privind starea de alertă din România. Majoritatea situațiilor fiind rezolvate, de la cele pe linie socială, gospodărie comunală sau fond funciar. De exemplu, funcționarii de la Asistență Socială verifică periodic persoanele cunoscute ca fiind în situații dificile și care obișnuiau să vină în audiențele săptămânale, oferindu-le sprijin alimentar și financiar, conform legii.

Au avut loc și întâlniri pe teren între conducerea UAT cu cetățenii care, de exemplu nu s-au putut deplasa la sediul administrației locale pentru a fi rezolvată situația lor.

Related posts

Ministerul Educaţiei vrea să cumpere microbuze electrice pentru elevi prin PNRR

Redacția

Pregătiri pentru lupta cu zăpada la Pașcani!

Marius Parteni

Şefii Primăriei caută 100.000 de lei. Din Bugetul Local nu se mai poate da nici un leu. Mai au de achitat onorariul unor artişti şi impresariatului după “Zilele Municipiului”

Marius Parteni
Încarcă...