RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Licitaţie cu strigare pentru terasa din incinta Ştrandului Municipal Paşcani

Administraţia locală schimbă abordarea în ceea ce priveşte suprafaţa de teren pe care doreşte să o pună la dispoziţia agenţilor economici în incinta Ştrandului Municipal. Dacă până acum, Primăria a organizat licitaţii pentru atribuirea celor două suprafeţe pe baza selecţiilor de oferte, acum organizează o licitaţie cu strigare.

 

 

  

În luna aprilie a acestui an, administraţia locală a încercat, fără succes, să închirieze spaţiul destinate amenajării de terase în incinta zonei de agrement.  Acum, în mijlocul verii, mai insistă o dată, asta după ce în ultimii ani niciun agent economic nu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi desfăşura activitatea acolo.

Practic, este pusă la dispoziţie o suprafaţă de 200 mp, iar preţul licitaţiei dat prin hotărâre de Consiliu Local, pleacă de la 66,6 lei zi.

“Se încearcă din nou scoaterea la licitaţie a acelui spaţiu de 200 mp, din incinta Ştrandului Municipal. Preţul licitaţiei pleacă de la 66,6 lei/ zi, este dat prin hotărâre de Consiliu Local. 0,6 lei mp/ zi la terase, sunt două spaţii contopite, fiecare de 111 metri”, a precizat Cristian Menegon, purtător de cuvânt al Municipiului Paşcani.

Agenţii economici care doresc să-şi crească profiturile, pot opta pentru amenajarea unei terase în incinta Ştrandului Municipal. Proiectul de hotărâre ce priveşte închirierea spaţiului va fi dezbătut în şedinţa programată pe data de 26 iulie. După ce va fi votat, se va stabili comisia de licitaţie, precum şi data când se va desfăşura aceasta.

Va fi licitaţie cu strigare, după ce se va vota, se va stabili comisia de licitaţie şi vom stabili şi data pentru aceasta. Vom  vedea dacă de această dată vor veni comercianţi interesaţi de a prelua spaţiul de acolo pentru amenajarea unei terase”, a mai completat Cristian Menegon.

Reamintim faptul că şi în anii din urmă, edilii locali au încercat să închirieze acest teren, însă licitaţia a fost organizată mult prea târziu, aproape de sezonul estival, motiv pentru care nu a mai participat nimeni. 

Marţi, 26 iulie, de la orele 12.00, consilierii locali sunt convocaţi în şedinţă unde vor discuta acest proiect, precum şi alte subiecte.

Related posts

Şedinţă extraordinară la Primăria Paşcani! Patru proiecte de hotărâre pe ordinea de zi

Ema Roman

Furnizarea apei potabile este întreruptă pe trei străzi din Târgu Frumos

Redacția

Noi pași pentru înființarea muzeului în cadrul Palatului Cantacuzino

Oana Cordoneanu
Încarcă...