NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primăria nu mai facturează redevența către ApaVital! Iată motivul halucinant!

Situație greu de înțeles în Primărie: redevența datorată de ApaVital municipalității nu mai este solicitată de primarul Dumitru Pantazi de mai bine de trei luni de zile, dintr-un motiv halucinant.  

 

Este vorba despre suma datorată de operatorul de apă-canal pentru bunurile date în administrare de către Primărie. Conform unei hotărâri judecătorești, rămase definitive, Pașcaniul trebuie să primească de la ApaVital, anual, minim 1,9 milioane de lei ca și redevență pentru concesionarea sistemului de distribuție de apă-canal. De altfel, cele decise de judecătorii Tribunalului Iași, au fost constatate și de către inspectorii Curții de Conturi în controlul de fond de la finalul anului 2015.

  

Suma trebuie facturată și achitată trimestrial, însă primarul Dumitru Pantazi a decis să nu mai facă acest lucru pentru ultimele trei luni din anul 2016. Motivul este unul cel puțin halucinant: edilul șef nu știe ce hotărâre de Consiliu Local să aplice. Asta deși acesta are o singură variantă. Și anume, HCL 88/2015, ultima astfel de decizie luată pe tema cuantumului redevenței datorate de ApaVital, care prevede că opreratorul trebuie să achite minimum 1,9 milioane de lei pentru bunurile municipalității date în exploatare.

În acest moment, în Primărie circulă mai multe documente pe această temă. Cei de la Compartimentul Economic au solicitat compartimentului Juridic să precizeze care hotărâre de Consiliu Local trebuie aplicată pentru stabilirea cuantumului redevenței. 

Conform unor informații din Primărie, juriștii nu au reușit nici până acum să formuleze un răspuns pe această temă.

Menționăm că purtătorul de cuvânt al Primăriei nu a formulat nici un punct de vedere pe această temă atunci când a fost contactat.

 

 

 

 

 

Advertisements

Related posts

Electroputere Paşcani riscă să deraieze. Compania a fost dată în judecată de Ministerul Finanțelor

Redacția

Loz uriaş pentru plombarea drumurilor judeţene

Teona Gherasim

Primăria întârzie să ceară în justiție terenul ocupat de Legume S.A.! Noul patron, Florin Stanciu, șeful fermei primarului a dat municipiul în judecată pentru a obține subvenții din bani europeni!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site