RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Primăria Hărmănești începe distribuirea de pachete cu alimente de la Uniunea Europeană

Primăria Comunei Hărmănești a anunțat faptul că în perioada 13-15 aprilie 2022, între orele 9:00 – 14:00 se vor distribui pachete cu alimente de la Uniunea Europeană, la Căminul Cultural Hărmăneștii Vechi.

„În perioada 13-15 aprilie 2022, orele 9,00-14,00, la Căminul Cultural Hărmăneștii Vechi, se vor distribui produsele acordate de către UE prin programul POAD persoanelor beneficiare de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei. Documentul care trebuie prezentat la ridicarea pachetelor este cartea de identitate a titularului de beneficiu, în original.

În perioada 13-29 aprilie 2022 se primesc cereri tip – la sediul primăriei- pentru solicitare de produse acordate de u.e și de către alte categorii de persoane, cum ar fi:

– persoane cu handicap (certificat de încadrare în grad de handicap);

  

– șomeri cu indemnizație sau fără, cu situație materială precară;

– pensionari cu pensia minimă (până la 1000 lei/lună) cu situație precară;

– familii cu copii în plasament, familii monoparentale cu mamă minoră, victime ale violenței domestice, copii cu handicap neinstituționalizați, tineri fără aparținători cu deficiență mintală severă, victime ale calamităților naturale, copii ale persoanelor cu handicap, precum și alte persoane aflate în situații temporare de vulnerabilitate socială și economică, etc.

Cererea tip este gratuită și se poate completa la sediul primăriei în vederea întocmirii listei suplimentare și va fi însoțită de următoarele documente, pentru fiecare caz în parte:

– cupon de pensie, șomaj, indemnizație pentru persoană cu handicap sau altele

– carte de identitate, certificat de căsătorie, certificate de naștere ale copiilor din familie pentru care se solicită acordarea de produse;

– certificat de încadrare în grad de handicap;

Adeverințele de venit de la ANAF vor fi solicitate de către primărie”, este anunțul făcut de Primăria Hărmănești.

Related posts

Reclamații din cauza programului de furnizare a apei la Miroslovești. Comisie pentru evaluarea și remedierea situației

Redacția

Șefii Primăriei din Cristești au uitat de sărmani, orbiți de lupta pentru câștigarea fotoliului de primar!

Marius Parteni

Ședință de Consiliu Local comuna Strunga, 15 decembrie 2021 (VIDEO)

Redacția
Încarcă...