NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Primăria din Paris, amendată pentru că are prea multe femei în funcții de conducere

Primăria Parisului a fost amendată cu 90.000 de euro pentru că nu a respectat prevederile legale privind egalitatea de gen și a numit prea multe femei în funcții de conducere. Amenda a fost anunțată public chiar de primarul orașului, Anne Hidalgo, care a catalogat-o drept „absurdă și nedreaptă”. 

Sancțiunea a fost pronunțată de ministerul serviciului public al țării. Legea încălcată a intrat în vigoare din 2013 cu scopul de a asigura că în funcții publice de conducere sunt promovate cât mai multe femei. Ca atare, nu mai mult de 60% din numiri pot fi de același sex.

Însă primăria pariziană, condusă de Anne Hidalgo, a numit, în 2018, 11 femei și doar 5 bărbați, ceea ce încalcă proporția stabilită de lege.

Primarul orașului consideră această amendă „absurdă, nedreaptă, iresponsabilă și periculoasă”. Ea a argumentat că decalajul este încă foarte mare peste tot în Franța, iar pentru a obține paritatea este necesară accelerarea ritmului în care sunt numite femei în funcții de top.

  

digi24

Advertisements

Related posts

Germania va prelungi restricţiile până la începutul anului viitor

Redacția

A treia noapte de proteste. Olanda în prag de război civil

Redacția

Erdogan își trimite serviciile secrete să-i reducă la tăcere pe criticii din străinătate

Redacția
Încarcă...