RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Prima zi de școală a candidaților la Primărie: unul se crede finanțatorul școlilor, iar altul îi trimite la muncă pe părinții bobocilor emoționați!

Prima zi de școală a noului an este așa cum ne-am obișnuit, prilej de pelerinaj al politicienilor în fața părinților și elevilor celor mai importante școli din Pașcani. În an preelectoral, cu doar nouă luni înaintea alegerilor locale, principalii candidați la funcția de primar s-au prezentat în fața potențialilor electori cu discursuri care mai de care mai trăsnite.

  

 Dacă primarul Dumitru Pantazi a început să prezinte, la ceremonia de începere de an școlar de la Liceul Teoretic „Miron Costin”, execuția bugetară pe capitolul Educație, consilierul liberal Marius Pintilie s-a arătat nemulțumit că o mulțime de „oameni adulți” în loc să muncească, asistă la aceste ceremonii fără sens din punctul său de vedere.

 Astfel, primarul nu a scăpat ocazia de a face o comparație a finanțării educației de la Bugetul Local, atrăgând atenția că față de când era viceprimar alocațiile au crescut cu 13 miliarde de lei. Pantazi, în goana sa de refacere a imaginii publice, șifonată de scandalul „AgroComplex”, nu s-a sfiit să se autointituleze „finanțator al instituțiilor de învățământ”, cel care „a premiat în vara aceasta o fată cu 10 la Evaluarea Națională”. Că banii sunt din taxele și impozitele pășcănenilor și nu din buzunarul său, asta nu a mai fost spus.

 „Astăzi mă aflu aici în calitate de primar al acestei localități și de finanțator al instituțiilor de învățământ. În anul școlar care a trecut am reușit să asigurăm întreaga sumă de bani pentru finanțarea instituțiilor de învățământ care se cifrează la peste 33 de miliarde de lei.  Îmi amintesc când eram viceprimar că asigurăm 18-20 de miliarde de lei pentru întreg învățământul pășcănean. Mă aflu aici la o școală cu numărul cel mai mare de elevi și cadre didactice, o unitate de învățământ care a reușit să realizeze rezultate foarte bune. Îmi amintesc că vara aceasta am premiat o fată cu 10 la Evaluarea Națională. Sunt elevi foarte buni și cadre didactice care îi pregătesc indiferent la ce examene au de participat. Sunt multe de spus, dar încerc să închei prin a vă oferi în continuare fondurile necesare pentru învățământul pășcănean, și a devenit o tradiție pentru noi să vă asigurăm bursele sociale, de merit, premierea șefilor de promoție, a olimpicilor”, a promis primarul Dumitru Pantazi.

 De partea cealaltă, liderul opoziției și principalul contracandidat la funcția de primar, neavând încă calitatea de a se mândri că este „finanțatorul învățământului” și din această pricină neavând nici cu ce se lăuda, a găsit de cuviință să critice organizarea festivităților de începere de an școlar și pe cei care participă, pierzând vremea, la ele. Nu a explicat de ce, dacă e rău să se celebreze prima zi de școală, se afla pe aceeași scenă cu organizatorii, și nu era la muncă, mai ales că remarcase consternat că „atâția adulți, oameni care astăzi ar trebui să fie la un loc de muncă să facă ceva folositor pentru orașul ăsta, pentru țara asta, sunt aici ca să se uite unii la alții”.

 Pintilie s-a întrebat retoric în fața audienței formată din profesori, părinți și copii, dacă nu cumva elevii învață că prima zi de școală e prima zi de stat degeaba.

 „Sunt 3 ani de când sunt consilier local și de fiecare dată am fost invitat de cei de la Primăria Pașcani să fiu prezent la o întâlnire de acest fel și poate o să vă șocheze discursul meu, dar este un pic diferit. Desigur, școala este importantă, toți oamenii politici recunosc cât de importantă este și noi facem tot posibilul în fiecare an să asigurăm tot ce este bun pentru ea. Dar eu vă întreb pe dumneavoastră, noi ce facem aici la această oră? Este 10.00 și vă întreb de ce la ora 8.00 copiii nu sunt în clase. De ce atâția adulți, oameni care astăzi ar trebui să fie la un loc de muncă să facă ceva folositor pentru orașul ăsta, pentru țara asta, suntem aici ca să facem ce? Să ne uităm unii la alții și să ne lăudăm cât de buni suntem noi și cât de bine ne pricepem să facem ce? Chiar nu înțeleg. De fiecare dată am refuzat să vin la acest gen de acțiuni pentru că sunt aproape inutile. În afară de un bun venit sau pentru cei care astăzi încep pentru prima dată orele la această școală, de ce nu suntem la treabă astăzi cu toții? Îmi pare rău, poate v-am dezamăgit, sunt prea radical, poate vă așteptați la altfel de cuvinte din partea mea, dar credeți-mă, îmi este greu. Am intrat de la poartă , plin de oameni. Mă gândeam, oamenii ăștia nu au un loc de muncă. Nu trebuiau să facă altceva aici? Ce învață elevii de la noi? Prima zi de școală, prima zi de stat degeaba. În loc să ne apucăm de treabă, îi învățăm că trebuie să o lungim. În principiu asta am vrut să vă zic, cu toate că într-adevăr școala „Miron Costin” este apreciată, profesorii sunt buni, din punctul meu de vedere și al colegilor liberali vă urez un an nou școlar bun, care să aducă rezultate pentru această școală”,  a transmis părinților și elevilor liberalul Marius Pintilie.

Și cum în campania electorală sunt și replici acide, acestea nu au lipsit nici de la deschiderea de an școlar. Mai experimentat politic, primarul Dumitru Pantazi a sesizat că în discursul lui Marius Pintilie sunt lucruri ce ar putea deranja audiența și a încercat să puncteze, cerându-și scuze, teatral, din partea administrației locale „pentru criticile aduse la adresa tuturor în această zi deosebită din viața copiilor dumneavoastră”.

„Îmi cer eu scuze în numele administrației locale, pentru discursul domnului Pintilie și pentru criticile aduse la adresa tuturor în această zi deosebită din viața copiilor dumneavoastră” , a menționat primarul Pantazi.

 În hora electorală a intrat și directorul Liceului „Miron Costin”, Carmen Apostol, colegă de partid cu primarul, care a criticat și ea discursul liberalului Pintilie.

 „Noi astăzi suntem aici, muncim. Este prima zi de școală, o sărbătoare pentru noi. Este 14 septembrie, Ziua Crucii, și coincide cu deschiderea noului an școlar. Toți cei care suntem aici avem sau nu avem loc de muncă, suntem alături de copiii noștri, pentru că în viața noastră, a fiecăruia, copiii sunt principala prioritate, indiferent câți avem, ei sunt importanți pentru noi. Școala este cu adevărat importantă, iar Liceul Teoretic „Miron Costin” pentru noi toți cei de aici este cel mai important. Mulțumim domnului consilier Marius Pintilie că a fost alături de noi, chiar și pentru cuvântul care l-a ținut, dar vreau să îl asigur că profesorii din această unitate școlară astăzi vor face ore, începând cu ora 10.00. Nu cred că mai trebuie să lăudăm Liceul nostru că suntem suficient de buni și fără să ne lăudăm singuri  Ne-au lăudat de-a lungul timpului și autoritățile și inspectoratul, ministerul, presa, chiar și Consiliul Local și noi suntem foarte mândri de ceea ce suntem. Pentru că suntem români, pășcăneni și aparținem liceului Miron Costin”, a punctat directorul Liceului „Miron Costin” Pașcani, Carmen Apostol.  

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Sute de cărți donate de pășcăneni au ajuns la Centrul Cultural Ruginoasa

Oana Cordoneanu

Drama copiilor săraci care fac școală online pe telefoane vechi. „Când intru la oră se închide, nu ține bateria. Am rămas în urmă”

Redacția

Profesorii cer amenzi pentru părinți și elevi

Redacția
Încarcă...