RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Prima greșeală a italienilor când a izbucnit pandemia. Poate situația ar fi fost alta

Cercetătorul Roberto Burioni a fost unul dintre primii oameni de ştiinţă din Italia care au tras semnalul de alarmă asupra epidemiei de coronavirus, însă mesajele sale au fost iniţial ignorate, motiv pentru care el avertizează acum restul Europei să nu facă aceeaşi greşeală.

“Nu subestimaţi pericolul. Italia a făcut-o timp de o săptămână, unii oameni au zis că este doar o gripă, iar un medic a spus chiar, într-un mod total necorespunzător, că o să treacă peste câteva săptămâni”, a declarat Roberto Burioni.

Burioni (57 de ani), profesor de microbiologie şi virusologie la Universitatea Vita-Salute San Raffaele din Milano, este cel mai cunoscut specialist în virusologie din Italia.

“Din păcate, din vremea lui Iulius Cezar, oamenii vor să creadă ceea ce doresc să se întâmple”, a spus el citând din opera împăratului roman “De Bello Gallico”.

  

În lipsa unor măsuri severe de izolare pe tot continentul, a avertizat el, o ţară cu o abordare mai relaxată poate reuşi în lupta cu virusul ca mai apoi să se reinfecteze de la vecinii săi. Riscul este “evident”, a explicat profesorul. “Aşa cum nu există nici măcar o singură zonă din Italia care să nu necesite un efort total (împotriva virusului), efortul maxim este necesar în toată Europa”, a subliniat el.

sursa ZIARUL DE IASI

Related posts

Câte persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în judeţul Iași, în prima zi a etapei a II-a din campania de vaccinare

Redacția

Italia prelungește până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din țările UE

Redacția

Greșeli pe care le faci inconștient și care pot accelera îmbătrânirea

Redacția
Încarcă...