NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Târgu Frumos

Prima ediție a Cupei Dacilor, competiție de judo, organizată de Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos

Pentru copii și tinerii adolescenți, începutul toamnei este un nou prilej de afirmare a spiritului de performanță, fie că este vorba despre școală, fie despre alt domeniu de interes pentru aceștia.

Astfel, Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos organizează, în colaborare cu Asociația Club Sportiv „Viitorul” Târgu Frumos, prima ediție a Cupei Dacilor, competiție de judo, care va avea loc sâmbătă, 4 septembrie 2021, la Sala de Sport a instituției. Concursul reprezintă cel mai potrivit start pentru manifestarea excelenței celor mai talentați tineri sportivi, modele pentru colegii de generație. Evenimentul este inițiativa Asociației Club Sportiv „Viitorul” Târgu Frumos și se desfășoară la nivel național, cu participare internațională, înregistrând un număr de 200 de participanți cu vârstele cuprinse între 5 și 18 ani, fete și băieți.

Managerul Liceului Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos, prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, apreciază oportunitatea pentru tineri a acestei ample competiții sportive, care se va derula sub consemn cultural, dată fiind însăși conotația denumirii pe care o poartă și prezența invitaților, Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova și Clubul Sportiv Steel Man Târgu Neamț. Astfel, precizează Domnia Sa, mesajul care se transmite în comunitate devine unul de impact pentru tineri, în sensul că, prin sport și cultură, istorie, descoperim o cheie importantă a succesului, a evoluției individuale.

Prin anvergura sa, competiția este o premieră pentru Târgu Frumos, oraș cu bogată rezonanță istorică și culturală, care continuă și în prezent să ofere repere valorice pentru evoluția noilor generații. Judo este mai mult decât un sport, include principii de filosofie a vieții și reprezintă un fenomen cultural complex, oferind tinerilor o experiență inedită de învățare și auto-cunoaștere.

  

bzi.ro

Advertisements

Related posts

Iluminatul festiv a fost aprins şi la Târgu Frumos

Ema Roman

Referendum: prezența la vot în Târgu Frumos!

Răzvan Grecu

Târgul Meșterilor Populari la Târgu Frumos

Irina Gherasim
Încarcă...